„Carol I al României. Un monarh devotat”, de Sorin Liviu Damean

Coperta Carol I al României. Un monarh devotat

foto Editura Cetatea de Scaun

Cartea „Carol I al României. Un monarh devotat”, de Sorin Liviu Damean, apăruta la Editura Cetatea de Scaun, va fi lansata joi, la ora 18,00, în Salonul Cerchez de la Muzeul Naţional Cotroceni, informeaza Agerpres.

Evenimentul este prilejuit de Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită la 15 ianuarie, ziua naşterii poetului naţional Mihai Eminescu.

„Istoria regalităţii din România este legată de Cotroceni şi, de-a lungul timpului, Muzeul Naţional Cotroceni a organizat expoziţii şi evenimente culturale având ca subiect viaţa şi activitatea personalităţilor legate de acest loc: regele Carol I, regina Elisabeta, regele Ferdinand I, regina Maria. Evenimentele legate de promovarea cărţilor având ca subiect regalitatea s-au bucurat de atenţia publicului iar lansarea cărţii ‘Carol I al României. Un monarh devotat’ vine să continue această preocupare a Muzeului Naţional Cotroceni de a aduce în prim plan noile cercetări asupra subiectului şi valorificarea lor prin lucrări, care să îmbogăţească percepţia societăţii despre această importantă perioadă din istoria românilor”, informează un comunicat al Serviciului Relaţii Publice al muzeului.

Ceea ce ne propune profesorul Sorin Liviu Damean cu noua sa lucrare este o altă dovadă de mare seriozitate. Pentru că Domnia Sa este un om serios. Deopotrivă ca profesor şi cercetător. Scrisul său nu tresare ca apa unui pârâu de munte. E un scris care învăluie cuvintele, le aşterne peste, şi ceea ce iese în final e o poveste, povestea unui om, Regele Carol I, care conduce o ţară şi vede (vede el, dar vedem şi noi), cum creşte ţara în urma lui. Tentaţia de a spune că omul respectiv face totul e mare. O zice Carol însuşi în 1893: „Mă întreb, care ar fi fost configuraţia Europei, dacă eu n-aş fi venit în România? Această aserţiune sună ca o trufie (chiar e, n.n.), dar eu sunt convins că destinele popoarelor depind adesea doar de un singur om, care este, în acest caz, unealta lui Dumnezeu”. A fost Carol I unealta lui Dumnezeu? El o crede: „Poate şi altcineva ar fi putut să preia această misiune şi ar fi putut s-o ducă la capăt cu mai mult succes, dar mă întreb dacă ar fi avut răbdarea şi tenacitatea să ia asupra lui toată osteneala şi munca şi să suporte toate luptele şi adversităţile. O întreprindere atât de grea depinde adesea mai mult de temperament decât de capacitate”. Regele nostru apare astfel ca o fiinţă providenţială, „unsul lui Dumnezeu” din ev mediu, unii dintre contemporanii săi nevăzându-l ca pe o fiinţă normală, înzestrată cu sensibilitate. „Dar nu sunt decât un om”, îi spunea el unei americance care în apropierea Peleşului sărise într-o râpă, gata să-şi frângă gâtul numai pentru a avea privilegiul să strângă mâna unui rege. „Nu este oare curios că nimeni, nimeni nu pare să gândească că sunt şi eu om de carne şi sânge ca toată lumea?” Aici se înşela, confundându-i pe trepăduşii care umblau prin castelele regale, de la Peleş, Pelişor, Cotroceni sau Foişor, cu „toată lumea”.
prof. univ. dr. Ion Bulei

Potrivit autorului, cartea este o lucrare biografică, în paginile căreia cititorul va găsi „idei mai vechi, deja publicate, care au trecut testul criticilor, cât şi numeroase elemente de noutate şi de interpretare”.

Carol I al României. Un monarh devotat
Autor: Sorin Liviu Damean
ISBN 978-606-537-358-7
Nr. pagini 390
Format 13×20 cm

Cartea poate fi comandata online de aici