„Dincolo de iarnă”, de Isabel Allende

Dincolo de iarnă

foto Editura Humanitas

Romanul „Dincolo de iarnă”, de Isabel Allende, o poveste despre solidaritate, iertare şi iubire, va fi lansat miercuri, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu.

Isabel Allende construieşte în „Dincolo de iarnă”, cel mai nou roman publicat, o poveste despre solidaritate, iertare şi puterea vindecătoare a dragostei abordând cu mult curaj teme de acută actualitate pentru societatea americană precum violenţa, imigraţia sau migraţia economică şi efectele ei asupra copiilor.

Motto-ul ales de scriitoare pentru această carte este un celebru citat din Albert Camus: „În toiul iernii, aflam în sfârşit că port în mine o vară de neînvins”.

În mijlocul unui viscol care paralizează oraşul New York, personajele acestui roman se luptă, fiecare în felul său, cu iarna: o jurnalistă chiliană plină de viaţă, o tânără guatemaleză aflată ilegal în SUA şi un profesor universitar circumspect. Toţi trei, uniţi într-o aventură dramatică, îşi vor descoperi forţa interioară şi vara de neînvins pe care o poartă în suflet.

În Brooklynul înzăpezit, o tamponare uşoară în trafic declanşează o vibrantă poveste de iubire târzie. Richard Bowmaster, un profesor universitar ipohondru şi solitar, loveşte maşina condusă de o guatemaleză, Evelyn Ortega, care trăieşte şi lucrează ilegal în casa unui afacerist dubios. Ceea ce la început pare un accident minor ia o turnură neaşteptată când tânăra, în mod evident terorizată, sună la uşa lui Richard. Speriat, acesta cere ajutorul Lucíei Maraz, proaspăta lui chiriaşa şi colegă, o chiliană greu încercată de viaţa, dar voluntară şi optimistă. În jurul acestor trei personaje se construieşte un roman bogat, palpitant şi de mare intensitate emoţională, în care sunt prezente, ca în multe dintre cărţile lui Isabel Allende, elementul magic şi încrederea într-o forţă capabilă să ajute la restabilirea ordinii şi a justiţiei naturale.

„În acest roman minunat de mistere, aventură şi dragoste, Allende pendulează între trecut şi prezent, între Brooklyn şi Guatemala, Chile şi Brazilia. Veţi scotoci după iubire şi răspunsuri – dar adevărata recompensă a cărţii este mesajul mereu actual despre semnificaţia cuvântului «acas㻓, caracterizează revista People.

Isabel Allende, nepoata fostului preşedinte chilian Salvador Allende, s-a născut pe 2 august 1942 la Lima, în Peru. Şi-a petrecut copilăria în Chile, iar în timpul dictaturii lui Pinochet s-a refugiat în Venezuela, unde a rămas timp de 15 ani şi unde a lucrat ca ziaristă.

În 1982, primul ei roman, „Casa spiritelor”, a avut un succes fulminant şi a devenit imediat bestseller internaţional. În 1984 a publicat „Despre dragoste şi umbră”, apoi „Eva Luna” (1987), „Povestirile Evei Luna” (1989) şi „Planul infinit” (1991).

În 1992, fiica scriitoarei, bolnavă de porfirie, a murit. Următoarea ei carte, „Paula” (1994), i-a fost dedicată. De mult succes s-a bucurat volumul „Afrodita” (1997), romanele „Fiica norocului” (1999) şi „Portret în sepia” (2000), volumul de memorii „Ţara mea inventată” (2003) şi romanul „Zorro” (2005). În 2006 îi apare romanul „Inés a sufletului meu”, în 2007, volumul autobiografic „Suma zilelor”, în 2009, romanul „Insula de sub mare”, în 2011, „Caietul Mayei”, iar în 2012, volumul „Dragoste”. În 2014 a văzut lumina tiparului thrillerul „Jocul RIPPER”, în 2015, romanul „Amantul japonez” şi, în 2017, „Dincolo de iarnă”. În 1994, statul francez i-a acordat titlul de Chevalière de l’Ordre des Arts et des Lettres, în 2004 a fost primită în American Academy of Arts and Letters, iar în 2014 i s-a decernat Presidential Medal of Freedom.

 

  • Titlu: Dincolo de iarnă
  • An aparitie: 2018
  • Ediție: I
  • Pagini: 304
  • Format: 13×20 cm
  • ISBN: 978-606-779-305-5

Cartea poate fi cumparata online de aici