„Sarinne & Elenore and their splendid first adventure”, de Adina Chirica

Sarinne & Elenore and their splendid first adventureSâmbătă, 7 noiembrie, la ora 10:00, la Merlin Books & Toys Store (București) are loc evenimentul de lansare a volumului Sarinne & Elenore and their splendid first adventure, autor Adina Chirica, ilustrații de Anda Ansheen. Vor participa Irina Margareta Nistor, Adina Chirica și Anda Ansheen.

Sarinne este o fetiță jucăușă și curioasă, care își iubește pisicuța pe nume Elenore. Cele două sunt prietene nedespărțite, dar într-o zi, Sarinne descoperă că frumoasa pisicuță a fugit în pădurea din apropierea casei. Fetița trebuie să își învingă teama de pădurea întunecată și să meargă acolo să o caute pe Elenore. În această aventură, cu ajutorul lui Elenore, Sarinne va afla ceva extraordinar despre ea însăși. Micii cititori vor trăi la maximum aventura celor două prietene.

Cartea este disponibilă în librării și AICI.

La evenimentul de la Merlin Books & Toys Store (București) de sâmbătă, 7 noiembrie 2015, Adina Chirica, Anda Ansheen și Irina Margareta Nistor vă vor introduce în povestea unei aventuri care-i va ține pe cei mici cu sufletul la gură.