„Violeta“, de Isabel Allende

„Violeta“, un nou roman de Isabel AllendeRomanul Violeta a fost lansat, simultan, în limbile spaniolă, engleză și română pe 25 ianuarie 2022.

Din 1920, când gripa spaniolă ajunge pe continentul sud-american, până în 2020, când pandemia de Coronavirus răvăşeşte întreaga lume, Violeta del Valle, protagonista noului roman semnat de Isabel Allende este martora unui secol de răsturnări politice, provocări economice, ideologii nefaste, luptă pentru drepturi şi supravieţuire. S-a aruncat în vâltoarea destinului cu entuziasm şi curaj, iar la capătul drumului, într-o lungă scrisoare adresată celui mai drag om din viaţa sa, rememorează tot ce a trăit. Confesiune şi bilanţ deopotrivă, se întoarce în ea la pasiunile care i-au schimbat traiectoria, la marile iubiri care i-au marcat existenţa, la perioadele de sărăcie şi de prosperitate, la pierderile devastatoare şi bucuriile copleşitoare.

Cărţile scriitoarei Isabel Allende s-au vândut în peste 250.000 de exemplare în România.

ISABEL ALLENDE, nepoata fostului președinte chilian Salvador Allende, s-a născut pe 2 august 1942 la Lima, în Peru. Își petrece copilăria în Chile, iar în timpul dictaturii lui Pinochet se refugiază în Venezuela, unde rămâne timp de 15 ani și lucrează ca ziaristă. În prezent locuiește în California. În 1982, primul ei roman, Casa spiritelor, are un succes fulminant și devine imediat bestseller internațional. În 1984 publică Despre dragoste și umbră, apoi Eva Luna (1987), Povestirile Evei Luna (1989) și Planul infinit (1991). În 1992, fiica scriitoarei, bolnavă de porfirie, moare. Următoarea ei carte, Paula (1994), îi este dedicată. De mult succes se bucură volumul Afrodita (1997), romanele Fiica norocului (1999) și Portret în sepia (2000), volumul de memorii Țara mea inventată (2003) și romanul Zorro (2005). În 2006 îi apare romanul Inés a sufletului meu, în 2007, volumul autobiografic Suma zilelor, în 2009, romanul Insula de sub mare, în 2011, Caietul Mayei, iar în 2012, volumul Dragoste. În 2014 vede lumina tiparului thrillerul Jocul RIPPER, în 2015, romanul Amantul japonez, în 2017, Dincolo de iarnă, în 2019, O lungă petală de mare, în 2020, Ce vrem noi, femeile? Despre dragostea nerăbdătoare, viața lungă și ursitoarele bune, iar în 2022, Violeta. În cariera sa literară, Isabel Allende a primit peste 60 de premii și distincții. În 1994, statul francez i-a conferit titlul de Chevalière de l’Ordre des Arts et des Lettres, iar în 2014 i s-a decernat Presidential Medal of Freedom. În 2018, în cadrul National Book Awards, a primit Medal for Distinguished Contribution to American Letters, fiind prima personalitate scriitoricească de limbă spaniolă căreia i se acordă această distincție. | www.isabelallende.com

  • Titlu: Violeta
  • An apariție: 2022
  • Ediție: I
  • Pagini: 376
  • Format: 13×20 cm
  • ISBN: 978-606-779-900-1
  • ColecțieSeria de autor Isabel Allende
  • Domeniuliteratură
  • Autor: Isabel Allende
  • Traducere: Cornelia Rădulescu

Cartea poate fi cumparata online de aici.