Definitie ‘nadejde’

NĂDÉJDE, nădejdi, s.f. |Încredere|Încredere| sau |convingere|convingere| că ceea ce faci ori doreşti se va realiza; |speranţă|speranţă|, nădăjduire; încredere în sprijinul, în ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine că cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. * Loc. adj. De nădejde = în care poţi avea toată încrederea. * Loc. adv. De (sau cu) nădejde = aşa cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic. * Loc. vb. A trage nădejde = a |spera|spera|, a |nădăjdui|nădăjdui|. * Expr. În nădejdea… = în speranţa…, bazându-se pe… A se lăsa în nădejdea (cuiva) = a conta (pe…), a se bizui (pe…). A-şi pune (sau a avea) nădejdea (în cineva) = a se baza pe sprijinul (cuiva), a se încrede (în…). Slabă nădejde = puţin probabil, nesigur. ** (Concr.) Ceea ce dă încredere, certitudinea că se va realiza dorinţa cuiva. – Din sl. nadežda. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române