Definitie ‘tabari’

TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva, a da |năvală|năvală| asupra cuiva; a se |năpusti|năpusti|. ** Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a |apostrofa|apostrofa| pe cineva; a sări cu gura la cineva. ** (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-şi aşeza tabăra; a |poposi|poposi|. 3. (Înv.) A cădea de oboseală. Ticălosul măgar… au început supt sarcină a tăbărî. (ŢICHINDEAL). – Din |tabără|tabără|. Sursa: Dicţionarul limbii române moderne