TABERNÁCUL, tabernacule, s.n. 1. Cort |portativ|portativ|, susţinut de |coloane|coloană| din lemn aurit, care servea ca |sanctuar|sanctuar| la vechii |evrei|evreu|. 2. Dulăpior sau cutie de argint (în formă de biserică), în care se păstrează |cuminecătura|cuminecătura|, |mirul|mir| sau alte obiecte de |cult|cult|. – Din lat. tabernaculum, it. tabernacolo, fr. tabernacle. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române
Prezentarea generală a Politicii de Cookies
Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.
Puteți ajusta toate setările cookie-urilor navigând în filele din stânga.
Mai multe informații despre politica noastră privind cookie-urile.