TABIÉT, tabieturi, s.n. |Deprindere|Deprindere|, |gust|gust| pe care cineva şi-l satisface cu regularitate, cu |meticulozitate|meticulozitate|; obişnuinţă; p. ext. |manie|manie|. * Loc. adj. Cu tabieturi = cu deprinderi precise şi fixe. * Expr. A-şi face tabietul = a-şi satisface un gust care a devenit obicei zilnic. A strica (cuiva) tabietul = a strica cuiva cheful, dispoziţia, pofta. ** Viaţă confortabilă, |comoditate|comoditate|. Loc. adv. Cu tabiet = |comod|comod|, |confortabil|confortabil|. [Pr.: -bi-et] – Din tc. tabīat. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române
Prezentarea generală a Politicii de Cookies
Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.
Puteți ajusta toate setările cookie-urilor navigând în filele din stânga.
Mai multe informații despre politica noastră privind cookie-urile.