TABÚ, tabuuri, s.n. |Interdicţie|Interdicţie| cu caracter |religios|religios|, în anumite societăţi primitive, aplicată la ceea ce este considerat |sacru|sacru|; interdicţie |rituală|ritual|; fig. persoană, lucru despre care nu se discută de teamă, din |pudoare|pudoare| etc. ** Fenomen de |evitare|evitare| a folosirii unui cuvânt şi de înlocuire a lui cu un altul, din |superstiţie|superstiţie| sau din pudoare; interdicţie de limbaj. – Din fr. tabou. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române
Prezentarea generală a Politicii de Cookies
Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.
Puteți ajusta toate setările cookie-urilor navigând în filele din stânga.
Mai multe informații despre politica noastră privind cookie-urile.