Targul de carte de la New York

România va participa, pentru prima dată, la sfârşitul lunii mai, cu un stand naţional la Târgul de carte de la New York, a anuntat preşedintele Institutului Cultural Român, Lilian Zamfiroiu, citat de Agerpres.

El a menţionat că programul evenimentului, care va fi organizat de ICR, ‘nu este încă stabilit, dar se construieşte în aceste zile împreună cu reprezentanţa ICR de la New York’.

‘Avem şi avantajul că directorul reprezentanţei noastre de la New York este un fost editor de mare succes în România, doamna Doina Uricariu şi de asemenea, director adjunct, care se va alătura echipei pe data de 3 aprilie, domnul Mircea Suciu. Am toate motivele să cred că prima prezenţă românească la târgul de carte de acolo va fi un succes’, a mai spus Lilian Zamfiroiu.

România a participat, în perioada 21-24 martie, la cea de a 34-a ediţie a Salon du Livre, cel mai important eveniment editorial din Franţa, cu un stand organizat de Institutul Cultural Român (ICR), având tema ‘Des livres a venir, l’avenir des livres’.

Tot în acest an, ţara noastră va fi prezentă la târgurile de carte de la Londra şi de la Torino.