Zilei Limbii Române – evenimente la reprezentanţele ICR din străinătate

foto: ICR.ro

In 31 august se sarbatoreste Ziua Limbii Române.

Proiecţii de film, cursuri de limba română, spectacol de teatru, dezbateri, ateliere de pictură și târg de carte sunt câteva dintre manifestările organizate de Institutul Cultural Român la Madrid, Lisabona, Istanbul, Tel Aviv, Veneția și Chișinău. Iar la București, Ziua Limbii Române este celebrată prin expoziţia ”Chioşcul de ziare”, deschisă în Sala „Podul Mogoșoaiei” din Calea Victoriei.

Un deceniu de traduceri la ICR Istanbul

Cea de-a X-a ediție a „Atelierului româno-turc de traducere literară din autori contemporani” va fi organizată de Institutul Cultural Român împreună cu Agenția Kalem, la sediul ICR „Dimitrie Cantemir” de la Instanbul, în perioada 27-29 august.

La eveniment participă traducătorii Alina Gerez Feiruz, Arzu Ören, Jenny Marilena Șișli, Ioana Tezçakın, Mădălina Solomon și agentul literar Nazlıcan Kabataş.Fiecare traducător va primi, în avans, fragmente din primele capitole ale unor romane publicate recent, pe care le va traduce din limba română în limba turcă.

Propuneri de texte: Gabriela Adameșteanu, Fontana di Trevi (Polirom, 2018), Cristian Fulaș, După plâns (Polirom, 2019), Marta Petreu, Supa de la miezul nopții (Polirom, 2017), Cristian Teodorescu, Medgidia, orașul de apoi (Polirom, 2012), Andreea Răsuceanu, O formă de viață necunoscută (Humanitas, 2018). Proiectul continuă linia atelierelor de traduceri literare desfășurate între 2008 și 2017, în urma cărora au fost traduse în limba turcă fragmente din operele lui Dan Lungu, Dumitru Ţepeneag, Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu, Florin Irimia, Norman Manea și are ca scop impunerea de traducători români pe piața literară turcă.

Tot la Istanbul, ICR marchează Ziua Limbii Române prin spectacolul de teatru „Caragiale altfel”, cu un monolog interpretat de Nicolae Urs, pe 5 septembrie. .

Spectacolul, diferit de tot ceea ce a fost montat până în prezent despre Caragiale, aduce în faţa publicului texte foarte puţin cunoscute, scenariul fiind adaptat din corespondenţa şi din întâmplări trăite de marele scriitor român. Sunt povestite, în stil dramatic, de însuşi Caragiale, întâmplări vesele şi triste din legăturile cu Mihai Eminescu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Paul Zarifopol, Constantin Dobrogeanu Gherea, Ion Creangă, Garabet Ibraileanu, Tudor Arghezi. Scenariul este semnat de Nicolae Urs și de Olimpia Urs.

Cursuri online de limba română şi concurs la ICR Lisabona

Campania de promovare online a cursurilor de limbă, cultură și civilizație română care se vor desfășura în perioada 9 septembrie – 13 decembrie, la ICR Lisabona are ca scop atragerea unui număr din ce în ce mai mare de portughezi sau de cetățeni străini rezidenți în Portugalia, interesați de civilizația românească. Campania se desfășoară până la 31 august, pe paginile de Facebook, Instagram și Twitter administrate de ICR Lisabona.

Aceasta include informații despre limba română, programele pentru studiul limbii române, precum și fragmente din opere literare românești traduse în portugheză: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Mircea Eliade, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Horia Vintilă, Mihai Zamfir, Dinu Flămând, Gabriela Adameșteanu, Mircea Cărtărescu, Matei Vișniec, Radu Paraschivescu, Radu Sergiu Ruba, Nicolae Prelipceanu, Ioan Es. Pop, Ion Mureșan, Lucian Vasilescu.

De asemenea, ICR Lisabona lansează, sâmbătă, 31 august, pe Facebook, un concurs care va consta în obținerea celor mai bune răspunsuri la întrebarea: „Vi se pare atractivă limba română? De ce?”. Câștigătorii vor fi anunțati pe 2 septembrie, prin tragere la sorți, și vor primi premii: materiale de promovare ICR, volumele I și II din albumul Desenul din atelier de Iolanda Malamen, albumul de artă Horea Paștina, volumul bilingv Cântece populare de Tiberiu Brediceanu, precum și o vizită ghidată a expoziției „NEMȚOI”, la Muzeul Național al Caleștilor din Lisabona până pe 6 octombrie.

Proiecţia filmului „Amintiri din copilărie” şi atelier de pictură, la ICR Madrid

Filiala Institutului Cultural Român de la Madrid a propus pentru marcarea acestei Zile, pe 30 august, o cafeneaua literară (vizitatorii vor putea alege cărţi în limba română, vor putea consulta şi împrumuta cărţi din fondul bibliotecii); proiecția filmului Amintiri din copilărie, în regia Elisabetei Bostan; atelier de pictură pentru copii; proiecția filmului documentar Unseen Romania (Mapmedia); un atelier cu tema „Intercomprehensiunea în limbile romanice”, susținut de Gabriela Lungu, referent ICR Madrid; prezentarea cu tema „Credinţe populare în folclorul român şi spaniol”, susţinută de Alexandra Cherecheş, doctorand la Universitatea din Jaén; proiecţia filmului România muzicii tradiţionale, în regia lui Nicolae Mărgineanu.

Dezbatere despre traducerea limbii române în Israel, la ICR Tel Aviv

ICR Tel Aviv celebrează Ziua Limbii Române, joi, 29 august prin evenimentul intitulat „Farmecul și meșteșugul traducerilor literare”. Acesta are loc la sediul Institutului și constă într-o dezbatere cu privire la limba română în traducere, cu participarea unora dintre cei mai importanți traducători și promotori ai limbii și culturii române în Israel. La eveniment, desfășurat în limba română și moderat de Cleopatra Lorințiu, director adjunct al ICR Tel Aviv, vor lua parte Diana Medan Shaulov – traducătoarea volumului Hagada de PesahLegi de cult, comentarii și tradiții, semnat de Menachem Hacohen și Baruch Tercatin; Menahem Falek – poet, scriitor, traducător născut în România și fost vicepreședinte al Asociației Scriitorilor Evrei de Limba Ebraică din Israel; dr. Paul Farkaș – traducător, în limba ebraică, al unor cărți semnate de Ana Blandiana și Radu Țuculescu și Adrian Grauenfels – poet, scriitor, editor și traducător israelian, originar din România. Intervențiile invitaților vor avea un caracter aplicat, fâcându-se referire la unele dintre cele mai complexe traduceri în și din limbile română și ebraică. Totodată, starea pieței de carte în limba română din Israel, interesul editorilor și al publicului larg pentru autorii români contemporani vor constitui, de asemenea, puncte de discuție. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Vizionare şi lectură publică „Dumbrava minunată”, de Sadoveanu, la IRCCU Veneţia

IRCCU Veneţia îl readuce în atenţia publicului pe unul dintre cei mai importanţi scriitori români, Mihail Sadoveanu, prin Dumbrava minunată, operă care tratează într-o manieră realist-fantastică tema copilăriei în România. La eveniment, organizat în Sala de Conferinţe a IRCCU Veneţia, pe 30 august, în colaborare cu Centrul Naţional al Cinematografiei, sunt invitați membrii comunităţii româneşti din regiunea Veneto.

Proiectul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani, interesaţi de literatura română și cuprinde o lectură publică şi proiecţie de film. La începutul evenimentului, copiii vor citi pasaje din Dumbrava minunată, cu sprijinul profesorului Mihaela Creţan, apoi vor urmări pelicula omonimă, Dumbrava minunată (1980, regia: Gheorghe Naghi). Filmul este produs de Centrul de Producţie Cinematografică Bucureşti – Casa de Filme Unu, scenariul său fiind o adaptare după nuvela sadoveniană, datorată îndrăgitei actriţe Draga Olteanu Matei.

Expoziția „Chioșcul de ziare”, ediţia a VII-a, este deschisă la Sala „Podul Mogoşoaiei” din Bucureşti

Expoziția „Chioșcul de ziare”, ediţia a VII-a, dedicată presei de limba română din jurul graniţelor, va putea fi văzută în perioada 29 august – 6 septembrie, în Sala „Podul Mogoşoaiei” de pe Calea VIctoriei 120.  Evenimentul este organizat de Institutul „Frații Golescu” pentru românii din străinătate, în parteneriat cu Compartimentul Comunități Istorice. Publicul va citi ziare, reviste şi publicaţii culturale în limba română, ce provin din Republica Moldova, Bucovina, Ținutul Herța, sudul Basarabiei, Voievodina și Ungaria și sunt din colecția Institutului „Frații Golescu”.

Compartimentul Comunități Istorice contribuie la eveniment cu exemplare din numere din perioada 2003-2018 ale publicațiilor din Republica Moldova („Contrafort”, „Noi”, „Sud-Est Cultural”, „Destin Românesc”, „Revista Literară”, „Florile Dalbe”, „Patrimoniul Istoric”, „Philologia”) și Ucraina („Glasul Bucovinei”), care au fost finanțate de Institutul Cultural Român.

Festival, conferințe și pelerinaj, la Zilele Limbii Române în Timocul sârbesc

Un festival, conferințe și pelerinaj vor fi organizate de Biserica Ortodoxă Română – Vicariatul Dacia Ripensis, împreună cu Ariadnae Filum, în Timocul sârbesc, în localitățile Podgoraț, Bor și Lăpușnea, de Ziua Limbii Române. Proiectul este susţinut de Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Institutului Cultural Român, în perioada 30 august – 1 septembrie.

Evenimentul cuprinde trei secțiuni. Astfel, pe 30 august va avea loc conferința privind activitatea BOR în Timoc, despre limba română „Limba noastră românească – Pod peste Dunăre” la care vor participa lideri importanți ai românilor/ vlahilor din Timoc, etnologi, reprezentanți ai mediului asociativ, jurnaliști, reprezentanți ai Ambasadei României la Belgrad.

Pe 31 august, se va desfășura Festivalul folcloric de la Podgoraț, unde participă şapte ansambluri folclorice, dintre care unul din România („Plai de dor” din Mioveni, Argeș).

Artiștii și ansamblurile sunt din localitățile românești sau predominant românești: Podgoraț și Valeacoanea (comuna Bolievaț), Zlot (comuna Bor), Lubnița (comuna Zaicear) din Timoc – Serbia, Ansamblul folcloric „Veselia” din Vidin, Timoc – Bulgaria și ansamblul „Radu Flora” din Satu Nou, Voivodina – Serbia. Proiectul se încheie pe 1 septembrie cu un pelerinaj și o conferință la Mănăstirea Lăpușnea, ctitorie de sec. XV-XVI a lui Radu cel Mare, actualmente în ruină, situată la 25 km de Bolievaț.

Bookfest Chişinău

A patra ediție consecutivă a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău, care se desfăşoară în perioada 28 august – 1 septembrie, la Centrul Expozițional MOLDEXPO. La Chişinău, Ziua Limbii Române va fi sărbătorită cu această ocazie, pe 31 august.

Peste 50.000 de cărți, cu reduceri care merg până la 80% din prețul de copertă vor fi disponibile pentru cei interesați în cele cinci zile ale evenimentului. Cele mai importante edituri din România și Republica Moldova vor fi prezente la această ediție care își propune să consolideze dialogul cultural între editorii, autorii și publicul de carte în limba română.

Din România, vor fi prezente cu stand 24 edituri, dintre care amintim: All, Arco Iris, Ars Libri, ART, Curtea Veche Publishing, Didactica Publishing House, Editura Universității din Craiova, Eurodidactica, Gama, Humanitas, Junimea, Meteor Press, NEMIRA, Niculescu, Paul Editions, Polirom, Prut, RAO, Seneca, Taida, Trei, Vremea, dar și distribuitori de jocuri educaționale pentru copii, precum Happycolor. Organizatorii evenimentului sunt, ca de fiecare dată în ultimii patru ani, Asociația Editorilor din România (AER), în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova, Uniunea Editorilor din Moldova, Institutul Cultural Român, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, Biblioteca Națională a Republicii Moldova și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.