fabricántă s. f. (sil. -bri-), pl. fabricánte Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

FABRICÁNT, -Ă, fabricanţi, -te, s.m. şi f. Proprietar şi conducător al unei fabrici; industriaş. ** Persoană care fabrică ceva. – Din fr. fabricant. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

FABRICÁ, fábric, vb. I. Tranz. A produce o marfă în serie şi în cantităţi mari, prelucrând materia primă într-o fabrică, într-o uzină etc. ** P. gener. (Fam.) A face, a confecţiona, a realiza. ** Fig. A născoci, a plăsmui, a inventa. – Din fr. fabriquer, lat. fabricare. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

FABLIAU BLI-Ó/ s. f. povestire populară din evul mediu, graţioasă, fantastică, de groază sau sentimentală; istorioară cu haz, în versuri, recitată de jongleri. (< fr. fabliau) Sursa: Marele dicţionar de neologisme

FABIANÍSM s.n. Doctrină care preconiza trecerea lentă, pe calea reformelor de stat, de la capitalism la socialism. [Pr.: -bi-a-] – Din engl. fabianism, fr. fabianisme. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

FABIÁN, -Ă, fabieni, -e, s.m. şi f. Adept al |fabianismului|fabianism|. [Pr.: -bi-an] – Din engl. Fabian [Society]. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

föhn (germ.) [pron. fön] s. n., (aparat) pl. föhnuri (föh-nuri) Sursa: Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a

FÁCIES, faciesuri, s.n. 1. Aspect caracteristic al feţei în cursul unei boli, al unei stări emotive etc.; p. gener. fizionomie. 2. Aspect al unei culturi arheologice în ce are ea mai caracteristic. 3. Totalitate a particularităţilor mineralogice şi paleontologice ale unui depozit sedimentar, care caracterizează condiţiile fizico-geografice de depunere a acestuia. [Pr.: -ci-es] – Din lat. facies, fr. faciès. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

făcáre s.f. (reg.) 1. farmec. 2. facere, făcaş, fapt, făcut, făcătură. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

FABULÁŢIE, fabulaţii, s.f. 1. Poveste alegorică; p. ext. povestire cuprinsă într-o operă literară, afabulaţie. 2. Figură retorică prin care se redă ca real ceva imaginar. 3. Prezentare a unei fapte imaginare ca reală; p. ext. minciună. – Din fr. fabulation, lat. fabulatio. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române