HABÁRNI//C \~ci m. reg. Persoană care ia mită. /

HÁBITUS s.n. 1. |Aspect|Aspect| |fizic|fizic| exterior al unui individ, capabil să prezinte indicaţii asupra stării de sănătate a individului respectiv. 2. Aspect exterior specific pe care îl capătă |cristalele|cristal| prin dezvoltarea diferită a |feţelor|fata|. – Cuv. lat. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

HÁBĂRĂ s. v. |clacă|clacă|, |şezătoare|şezătoare|. Sursa: Dicţionar de sinonime

HABITÚDINE, habitudini, s.f. (Livr.) |Obişnuinţă|Obişnuinţă|, |deprindere|deprindere|, |obicei|obicei|. – Din lat. habitudo, -inis, fr. habitude. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

HABÁR s.n. 1. (În expr.) A nu avea habar (de sau despre ceva) = a) a nu şti nimic, a nu avea nici o idee despre ceva; b) a nu-şi face griji, a nu-i păsa de ceva. 2. (Reg.; în expr.) Cum (ţi-)e habarul? = cum (îţi) merge? cum stau lucrurile? – Din tc. haber, „veste, informaţie”. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

habitudinál adj. m., pl. habitudináli; f. sg. habitudinálă, pl. habitudinále Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

HABANÉRĂ, habanere, s.f. Numele unui |dans|dans| |popular|popular| de origine cubaneză, cu mişcare moderată şi figuri ritmice caracteristice; |melodie|melodie| după care se execută acest dans. – Din sp., fr. habanera. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

HABITUÁŢIE s. f. (în antrenamentul animal) reducere progresivă şi uneori dispariţia temporară a unei reacţii reflexe, în caz de repetare a aceleiaşi situaţii stimulante. (< fr. habituation) Sursa: Marele dicţionar de neologisme

HABÁNĂ adj.f. (În sintagma) Ceramică habană = tip de |ceramică|ceramic| fină, smălţuită, cu fond alb, ornamentată cu motive |cinegetice|cinegetic|, realizată de olarii din Transilvania în sec. al XVII-lea. – Et. nec. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

HABITUÁL, -Ă, habituali, -e, adj. (Rar) |Obişnuit|Obişnuit|, |frecvent|frecvent|. [Pr.: -tu-al] – Din fr. habituel. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române