IÁCĂTĂ interj. v. iacă^1. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

IAHT, iahturi, s.n. 1. |Navă|Navă| mică şi elegantă, cu pânze sau cu propulsie mecanică, pentru un număr mic de pasageri, folosită pentru călătorii de plăcere. 2. |Ambarcaţie|Ambarcaţie| sportivă cu vele folosită pentru |regate|regata|. – Din fr. yacht. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

IACÁ^1 s.f. (Înv.) |Soi de tutun|tutun| de cea mai bună calitate. – Et. nec. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

IAHNÍE, iahnii, s.f. |Fel de mâncare|mâncare| scăzută, preparată din legume (mai ales din fasole boabe), din peşte sau din carne. [Var.: iacníe, -ii s.f.] – Din tc. yahni, bg. iahnija. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

IAC, iaci, s.m. |Mamifer|Mamifer| |rumegător|rumegător| din Tibet, mai mic decât bivolul, cu corpul masiv, acoperit de păr lung de culoare brună şi cu o cocoaşă pe ceafă (Poephagus grunniens). – Din fr. yack. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

iagmalodisí, iagmaladisésc, vb. IV (înv.) a jefui, a prăda. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

IABRÁŞ, -Ă adj. v. |abraş|abraş|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

iágăr, iágări, s.m. (reg., înv.) vânător (în armata austro-ungară). Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

iabáşa (iaváşa), iabaşále, s.f. (reg.) cleşte de lemn sau de fier cu care se apucă nasul cailor nărăvaşi când se potcovesc. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

IÁDEŞ, iadeşuri, s.n. |Os|Os|, în formă de furcă, de la pieptul păsărilor, format din oasele claviculelor sudate în partea inferioară. ** |Rămăşag|Rămăşag| care începe prin ruperea acestui os. – Din tc. yades. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române