NĂBĂDĂIÓS, -OÁSĂ, năbădăioşi, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. (Pop. şi fam.) Care se supără uşor, care îşi iese repede din fire. ** Care se ţine de glume, de farse. ** (Despre animale) |Nărăvaş|Nărăvaş|. 2. (Reg.) |Epileptic|Epileptic|. – |Năbădăi|Năbădăi|^1 + suf. -os. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

năboiálă, năboiéli, s.f. (reg.) şuvoi, puhoi, torent. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

NĂBĂDÁIE s. v. |capriciu|capriciu|, |chef|chef|, |fandoseală|fandoseală|, |fantezie|fantezie|, |fason|fason|, |fiţă|fiţă|, |maimuţăreală|maimuţăreală|, |moft|moft|, |naz|naz|, |poftă|poftă|, |prosteală|prosteală|, |sclifoseală|sclifoseală|, |toană|toană|. Sursa: Dicţionar de sinonime

NĂBÓI^1, năboiuri, s.n. (Înv. şi reg.) |Puhoi|Puhoi|, |torent|torent| provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). – Cf. scr. %naboj.% Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

NĂBĂDÁICĂ, năbădăici, s.f. (Reg.; mai ales la pl.) 1. Acces de furie, de mânie. 2. (Criză de) |epilepsie|epilepsie|. – |Năbădăi|Năbădăi|^1 + suf. -aică. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

năbuşitúră, năbuşitúri, s.f. (înv.) invazie, cotropire. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

năboaícă, năboaíce, s.f. (reg.) 1. ciocan de care se servesc dogarii. 2. unealtă folosită la lucratul viei. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

NĂBĂDĂI^1 s.f. pl. 1. (Pop. şi fam.) Acces de furie, de mânie. * Loc. adj. Cu năbădăi = năbădăios (1). * Expr. A băga (pe cineva) în năbădăi = a) a înspăimânta; b) a face să-şi piardă calmul, stăpânirea de sine. 2. (Pop.) |Criză|Criză| |epileptică|epileptic|. – Et. nec. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

NĂBUŞITÓR, -OÁRE, năbuşitori, -oare, adj. (Pop.) |Înăbuşitor|Înăbuşitor|, |sufocant|sufocant|. – |Năbuşi|Năbuşi| + suf. -tor. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

năblég (= năvleg), năbleágă s.m., s.f., adj. (pl. năblegi, năblege) Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine