păcắu, păcắi, s.m. (reg.) pasăre migratoare cu pene albastre-verzui; dumbrăveancă. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

PĂCĂNÍRE, păcăniri, s.f. Acţiunea de a păcăni şi rezultatul ei; zgomot scurt, repetat şi sacadat; păcănit, păcănitură, păcăneală. – V. |păcăni|păcăni|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

PÂCĂÍ vb. IV. v. pâcâi. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

păcătúţ, păcătúţe, s.n. (înv.) păcat mai puţin grav; păcăţel. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

PĂCĂNÍ, păcănesc, vb. IV. Intranz. A produce un zgomot scurt, repetat şi sacadat; a ţăcăni, a pocni. – Pac^1 + suf. -ăni. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

PÂCĂ s. v. |lulea|lulea|, |pipă|pipă|. Sursa: Dicţionar de sinonime

PĂCÁTUL s. art. v. |aghiută|aghiută|, |demon|demon|, |diavol|diavol|, |drac|drac|, |încornoratul|încornoratul|, |naiba|naiba|, |necuratul|necuratul|, |satană|satană|, |tartor|tartor|. Sursa: Dicţionar de sinonime

păcănél, -éa, păcănéi, -éle, s.m. şi f. pl. (reg.) 1. (s.m.) brotăcel. 2. (s.f. pl.) cele două beţe de la războiul de ţesut, cu capetele legate de câte o iţă şi cu mijlocul de prăjină. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

PAC^1 interj. 1. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură, de căderea unui obiect, de detunătura unei arme etc. 2. Cuvânt care sugerează rapiditatea, caracterul brusc şi neaşteptat al unei mişcări, al unei acţiuni etc. – Onomatopee. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

pacéşi s.f. pl. – Cîlţi de cînepă. – Var. pacişe. Pol. paczesi, rus. pačesi, din sl. česati „a pieptăna” (Cihac, II, 236), cf. cesală. – Der. pacişele, s.f. pl. (Trans., cîlţi). Sursa: Dicţionarul etimologic român