ŞA, şei, s.f. 1. Piesă de harnaşament confecţionată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului şi pe care şade călăreţul. * Expr. A pune şaua (pe cineva) = a supune, a stapâni, a exploata (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din şa = a vorbi de sus, cu siguranţă de sine. 2. Parte a bicicletei, a motocicletei etc. formată dintr-un mic suport (triunghiular) din piele, din cauciuc sau din material plastic, pe care se stă în timpul deplasării vehiculului. 3. Os din spinarea găinii. * Şaua turcească = scobitură in grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părţi de teren mai ridicate, cu care alcătuieşte un ansamblu; curmătură. Şaua dealului. [Var.: şea s.f.] – Lat. sella. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

SĂBĂÍŢĂ s. v. |croitoreasă|croitoreasă|. Sursa: Dicţionar de sinonime

S s.m. invar. A douăzeci şi doua |literă|literă| a |alfabetului|alfabet| limbii române; |sunet|sunet| notat cu această literă (consoană |constrictivă|constrictiv| |dentală|dentala| surdă (2)). [Pr.: se]. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

SĂBĂÍT s. v. |croire|croire|, |croit|croit|. Sursa: Dicţionar de sinonime

SĂBĂÍRE s. v. |croire|croire|, |croit|croit|. Sursa: Dicţionar de sinonime

săbăiéşte adv. (reg.) în felul croitorilor, ca croitorii. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

săbăiésc, -eáscă, adj. (reg.) care aparţine croitorilor, privitor la croitori, specific croitorilor. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

sabáia! interj. (reg.) cuvânt care exprimă îndemnul de a se năpusti, de a năvăli asupra cuiva. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

SĂBĂÍ vb. v. |croi|croi|, |tăia|tăia|. Sursa: Dicţionar de sinonime

săbădí, săbădésc, vb. IV (reg.) a întârzia undeva mai multă vreme. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme