Află secretul care va schimba lumea. Află secretul manuscriselor de la Marea Moartă
Celebrele manuscrise de la Marea Moartă ascund teribilul adevăr despre moartea lui Hristos, păstrat secret vreme de secole întregi. În timp ce investighează o serie de crime dubioase, un fost mercenar şi o poliţistă ambiţioasă ajung la faimoasele documente descoperite abia recent. Săpând tot mai adânc în căutarea firului misterios care uneşte toate acele crime bizare, cei doi se trezesc hăituiţi de un grup de asasini periculoşi care plâng cu lacrimi de sânge şi se cred urmaşii lui Iuda Iscariotul, apostolul hulit al lui Hristos. Dar cuplul aventurier va face tot posibilul pentru a demasca acest secret care va schimba destinul umanităţii… A murit, într-adevăr, Hristos pe cruce?
De la inexplicabila prăbuşire a unui avion în Arizona, fără supravieţuitori, la o crimă sângeroasă petrecută la o universitate londoneză, de la un oraş-fantomă aflat lângă Ciudad de Mexico până la o vendeta ce are loc în Rusia – Evanghelia după Iuda spune povestea plină de suspans a Poporului Ales, a mesajului pe care acesta ajunge să-l dezvăluie omenirii şi a adevărului istoric despre moartea Mântuitorului.
Cel mai bine scris şi mai captivant thriller religios de la Codul lui Da Vinci încoace.
O comunitate secretă este descoperită de nişte savanţi care decriptează un text misterios. Comunitatea este urmaşa lui Iuda, apostolul hulit al lui Isus. Conform noilor descoperiri, Iuda ar fi cel mai iubit discipol, căruia i s-a promis că va conduce întreg pământul. Aşteptând momentul în care va domina lumea, poporul lui Iuda locuieşte sub pământ, bine camuflat într-un hangar uriaş din Mexic, fără legături cu exteriorul. Ce se va întâmpla cu acest popor în clipa în care secretul ameninţă să-i fie demascat?
Adam Blake este pseudonimul unui foarte cunoscut autor din Marea Britanie, ale cărui cărţi s-au vândut în milioane de exemplare. Nimeni nu a reuşit să afle identitatea acestuia, deşi s-au vehiculat câteva nume celebre. Evanghelia după Iuda este primul roman apărut sub acest pseudonim.
Titlul original: The Dead Sea Deception
Publicată prima oară în Marea Britanie în 2011, de editura Sphere
Limba originală: engleză
Traducere şi note de Delia Ungureanu
Anul apariţiei: 2011
Autor: Adam Blake
ISBN: 978-973-707-515-4
Nr. de pagini: 568
Colecţia: Fiction Connection
Comanda aici