„Atrium gentium / Il Cortile dei Gentili / Curtea Neamurilor“, un program dedicat dialogului între cei care cred și cei care nu cred, lansat de Consiliul Pontifical pentru Cultură în luna martie a acestui an, ajunge în această toamnă la Bucureşti. Seria evenimentelor se deschide marți, 11 octombrie 2011, ora 18.00, la Ateneul Român, cu lansarea, în prezența autorului, Cardinalul Gianfranco Ravasi, a cărții Întrebări privitoare la credință. 150 de răspunsuri la întrebările celor care cred și ale celor care nu cred (Editura Humanitas, 2011). De la ora 19.00, în cadrul Conferinţelor Ateneului Român, Cardinalul Gianfranco Ravasi și Horia-Roman Patapievici vor purta un dialog pornind de la tema Întrebări esențiale. Putem vorbi împreună despre Dumnezeu?. Miercuri, 12 octombrie 2011, de la ora 18.00, Cardinalul Gianfranco Ravasi va prezida împreună cu Andrei Pleșu, la New Europe College, colocviul „Rațiunea și antinomiile credinței. Dialogul dintre cei ce cred și cei ce nu cred“.
Evenimentul „Atrium gentium / Il Cortile dei Gentili / Curtea Neamurilor“ de la București, organizat de Institutul Cultural Român, Filarmonica „George Enescu“, Editura Humanitas, Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun și Nunţiatura Apostolică din România, are loc în cadrul vizitei oficiale a Cardinalului Gianfranco Ravasi, președintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, la invitația Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.
Inspirat de faimoasa „curte a neamurilor“ din preajma Templului din Ierusalim, atestată din vremea lui Antioh al III-lea (223-187 a.C.), unde oameni de apartenenţe etnice, religioase şi culturale diverse puteau veni spre a cunoaște mai bine credinţa fiilor lui Israel, programul lansat de Consiliul Pontifical pentru Cultură (www.atriumgentium.org/ www.ilcortiledeigentili.com) reprezintă un spaţiu de dialog şi dezbatere. Dezvoltat în jurul temelor credinţei, demersul oferă un cadru de întâlnire şi cunoaştere reciprocă între lumea celor care cred şi a celor care nu cred în Dumnezeu. Curtea Neamurilor se întemeiază pe convingerea că participarea comună la căutarea sensului poate conduce la lărgirea orizontului fiecărei viziuni şi conştiinţe. „Cred că Biserica ar trebui şi astăzi să deschidă o curte a neamurilor, unde oamenii să poată într-un fel să se raporteze la Dumnezeu, fără să-L cunoască şi înainte de a fi găsit calea spre taina Sa, pe care o slujeşte viaţa interioară a Bisericii. Dialogului cu religiile trebuie astăzi să i se adauge mai ales dialogul cu cei pentru care religia este ceva străin, cu cei pentru care Dumnezeu este necunoscut şi care, totuşi, nu ar vrea să rămână pur şi simplu fără Dumnezeu, ci ar dori să se apropie de El cel puţin ca faţă de Cel ce este necunoscut.“ – Papa Benedict XVI (2009)
Născut în 1942, preot din 1966, fost prefect al Bibliotecii Ambroziene din Milano şi profesor de exegeză a Vechiului Testament la Facultatea de Teologie a Italiei de Nord, Gianfranco Ravasi este ales în 2007 arhiepiscop, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Cultură, al Comisiei pentru bunurile culturale ale Bisericii şi al Comisiei de arheologie sacră. În urma Consistoriului din noiembrie 2010 devine Cardinal al Bisericii Catolice. Biblist, autor a numeroase cărţi, între care un monumental comentariu la Psalmi în trei volume, la Iov, Cântarea Cântărilor, Qohelet, Eminenţa sa Cardinalul Gianfranco Ravasi este cunoscut de asemenea pentru contribuţiile sale în mass-media. Este membru al Congregaţiei pentru educaţia catolică, a Consiliului pontifical pentru dialogul interreligios şi al Consiliului pontifical pentru noua evanghelizare.
Detalii despre program
Marți, 11 octombrie 2011, Ateneul Român
ora 18.00
Lansarea cărții Întrebări privitoare la credință. 150 de răspunsuri la întrebările celor care cred și ale celor care nu cred de Gianfranco Ravasi, publicată la Editura Humanitas. Traducerea din limba italiană este semnată de Anamaria Gebăilă şi Bogdan Chioreanu. Autorul va fi prezent la eveniment.
Marți, 11 octombrie 2011, Ateneul Român
ora 19.00
Întrebări esențiale. Putem vorbi împreună despre Dumnezeu?
Dialog între Cardinalul Gianfranco Ravasi și Horia-Roman Patapievici
Tema centrală a dialogului este relația dintre viziunea umanistă (raționalistă, laică) și spiritualitatea izvorâtă din credință. Demersul pornește de la premiza că respectul față de celălalt nu se reduce la acceptarea unui fapt, ci include dorința de a-i înțelege rațiunile, sensibilitatea, întrebările – de a-l lua în serios. Abordând problema culturii ca posibilă punte între cei care cred și cei care nu cred, dialogul se va deschide către raporturile între etica omului contemporan, neliniștea metafizică și conștiința misterului.
La finalul întâlnirii va avea loc o sesiune de autografe.
Miercuri, 12 octombrie, ora 18.00, New Europe College (Str. Plantelor 21, București)
Rațiunea și antinomiile credinței. Dialogul dintre cei ce cred și cei ce nu cred
Colocviu co-prezidat de Cardinalul Gianfranco Ravasi și Andrei Pleșu
Invitați: Vlad Alexandrescu, Alexander Baumgarten, Francisca Băltăceanu, Andrei Cornea, Michel Kubler, Anca Manolescu, Dan C. Mihăilescu
La conferinţa de la Ateneul Român se asigură traducere simultană.
Biletele pentru dezbaterea din 11 octombrie vor fi puse în vânzare la casa de bilete a Ateneului Român începând cu 4 octombrie. Costul unui bilet este 10 lei.
Pentru colocviul din 12 octombrie organizat la sediul New Europe College se pot face rezervări, în limita locurilor disponibile, la adresa de e-mail: or.cen@ailel