Tag Archives: Dictionary

„Vax” – cuvântul anului la Oxford English Dictionary

Oxford English Dictionary„Vax” a fost ales cuvântul anului de către lexicografii de la Oxford English Dictionary (OED).

„Vax” şi „vaxx” sunt ambele acceptate ca scriere, însă forma cu un singur x este mai comună.

Definiţiile Oxford English Dictionary pentru „vax” sunt: un vaccin sau vaccinare; tratarea (cuiva) cu un vaccin pentru a produce imunitate împotriva unei boli, a vaccina; vaxxie, o fotografie făcută în timpul sau imediat după vaccinare, mai ales împotriva Covid-19, şi partajată online, un selfie de vaccinare; anti-vax, opus vaccinării; anti-vaxxer, o persoană care se opune vaccinării; double-vaxxed, cel care a primit două doze de vaccin.

Cuvântul câştigător de anul acesta la Oxford, „vax”, a fost înregistrat prima dată în engleză în 1799, în timp ce derivatele sale „vaccine” şi „vaccination” au apărut în 1800.

Toate aceste cuvinte vin din latinescul „vacca”, ce înseamnă „vacă”. Potrivit OED, acest lucru se datorează muncii de pionierat a medicului englez Edward Jenner împotriva vărsatului de vânt la finalul anilor 1790 şi începutul anilor 1800.