Tag Archives: Gabriel Liiceanu

Târgul online de carte şi experienţe culturale LibFes

Târgul online de carte şi experienţe culturale LibFest s-a deschis miercuri şi invită cititorii la peste 150 lansări şi dialoguri. Pe cele 115 standuri virtuale vor fi peste un milion de cărţi, atât apariţii noi, cărţi cu autograf, dar şi volume bestseller, toate aflate la reducere, anunţă organizatorii.

Iubitorii de carte vor putea intra în dialog virtual cu autori precum Mircea Cărtărescu, Dumitru Constantin Dulcan, Ioan Aurel Pop, Gabriel Liiceanu, Tatiana Ţîbuleac, Doina Ruşti,  Petronela Rotar, Cristina Andone, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Gaspar Gyorgy, Guzel Iahina,  Suleika Jaouad, Sofi Oksanen, Kate Rose, Ohara Donovetsky, Rachel Hawkins şi mulţi alţii.

Ediţia din această toamnă marchează, în cele patru zile-maraton de experienţe culturale, şi 30 de ani de la înfiinţarea Libris, prin dezbateri şi dialoguri despre raportarea românilor la carte în ultimii 30 ani.

Peste 8.000 titluri de beletristică, 2.000 titluri de business şi dezvoltare personale, 8.500 titluri pentru copii şi multe altele se vor număra printre atracţiile târgului online de carte şi experienţe culturale LibFest ce se va desfăşura în perioada 24-27 noiembrie.

Fiecare zi de târg va debuta dis de dimineaţă şi va aduce câte 12 ore de evenimente şi lansări de carte, oferte speciale şi reduceri de până la 80%.

Printre cele mai aşteptate dialoguri se numără cele cu Suleika Jaouad, autoarea romanului-fenomen „Între două lumi. Amintiri dintr-o viaţă suspendată”, cel cu Guzel Iahina, odată cu lansarea volumului „Trenul spre Samarkand”, cu Mircea Cărtărescu, care lansează volumul „Melancolia”, cu Dumitru Constantin Dulcan la aniversarea a 40 de ani de la editarea volumului „Inteligenţa materiei”, cu Niculina Gheorghiţă şi tema „Autenticitatea. Calea spre împlinirea vieţii psihice şi emoţionale” sau Gáspár György cu lansarea aniversară a volumului „Copilul invizibil”.

Dezbateri pe teme contemporane: sănătate mentală şi fizică, educaţie, literatură pentru adolescenţi

Pe lângă aceste interviuri, ediţia a doua a târgului organizat de Libris propune teme noi de discuţie, alături de specialişti, legate, printre altele, de creativitate, sănătatea mentală şi fizică sau despre importanţa cărţilor în educaţie ori literatura pentru adolescenţi.

Astfel, Gabor Maté, Guzel Iahina, Yuval Noah Harari, Dumitru Constantin Dulcan, Ioan Aurel Pop, Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu, Tatiana Ţîbuleac, Sofi Oksanen, Gytha Lodge, Kate Rose, Ohara Donovetsky, Rachel Hawkins, Niculina Gheorghiţă, Petronela Rotar, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Gaspar Gyorgy, Georgeta Filitti, Etgar Keret sunt alte câteva dintre numele despre ale căror cărţi se va discuta în LibFest, ediţia noiembrie 2021.

LibFest a pregătit peste 5.500 de volume ce vor fi livrate cu autograful autorului. Printre acestea se numără Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Radu Oltean, Radu Paraschivescu, Dumitru Constantin Dulcan, Gaspar Gyorgy, Petronela Rotar, Niculina Gheorghiţă, Mirela Retegan, Dorel Vişan.

Două generaţii de librari, în dialog despre 30 de ani de carte în România

Evenimentul se va încheia cu un dialog despre cei 30 de ani Libris şi cele două generaţii de librari, timp în care peste 1,6 milioane de clienţi au trecut pragul librăriei online şi offline. Despre provocările acestor ani, şi mai ales despre ce urmează, vor discuta Andreea Esca cu Ana Oniţă, co-fondator Libris, Virgil Oniţă, co-fondator Libris, Laura Ţeposu, CEO Libris, Rodica Totoianu, director comercial şi Augusta Oniţă, director achiziţii, oamenii cu care a început întreaga poveste.

Programul complet al LibFest, precum şi evenimentele – lansări şi dialoguri – este în pagina dedicată https://www.libris.ro/libfest/program, alături de întreaga ofertă de carte, pe site-ul www.libris.ro şi pe pagina de Facebook a Libris.ro.

Salon du Livre 2013 de la Paris

Romania este tara invitata de onoare la Salon du Livre 2013 de la Paris. Lista oficiala a invitatilor din Romania cuprinde 27 de nume selectie operata in martie 2012 de Centrul National al Cartii din Franta, cu consultarea Institutului Cultural Roman.

Programul autorilor invitati va fi stabilit prin acordul organizatorilor romani si francezi, iar costurile implicate vor fi impartite egal intre ICR si ReedExpo. Potrivit comunicatului Institutului Cultural Roman (ICR) pe lista invitatilor figureaza scriitorii: Gabriela Adamesteanu, Radu Aldulescu, Savatie Bastovoi, Mircea Cartarescu, Petru Cimpoesu, Florina Ilis, Dan Lungu, Norman Manea, Marius Daniel Popescu,  Razvan Radulescu, Adina Rosetti, Bogdan Suceava, Lucian Dan Teodorovici, Dumitru Tepeneag, Eugen Uricaru si Varujan Vosganian (prozatori), Ana Blandiana si Doina Ioanid (poete), Nicoleta Esinencu, Alina Nelega, Matei Visniec (dramaturgi) Lucian Boia, Gabriel Liiceanu, Andrei Oisteanu, Andrei Plesu (eseisti), Ileana Surducan, Alex Tamba (autori de benzi desenate).

Ministerul Culturii si Patrimoniului National va participa ca partener, calitate in care a invitat un numar de noua autori romani: Horia Badescu, Gabriel Chifu, Riri Manor, Mircea Martin, Valentin Nicolau, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Eugen Simion, Danut Ungureanu.

Institutul Cultural Roman va avea urmatorii invitati: Constantin Abaluta, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Al. Calinescu, Paul Cernat, Neagu Djuvara, Ioana Dragan, Teodor Duna, Ileana Malancioiu, D.R. Popescu, Stelian Tanase.

Salon du Livre 2013 de la Paris in care vor fi reprezentate 45 de ţări se va desfăşura între 22 şi 25 martie 2013.