Tag Archives: Jonathan Safran Foer

LANSARE: „Iată-mă”, de Jonathan Safran Foer

lansare roman Jonathan Safran FoerRomanul „Iată-mă”, de Jonathan Safran Foer, epopeea unei familii evreieşti şi bestseller al editurii Humanitas Fiction la Bookfest 2017, va fi lansat miercuri, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

La eveniment vor vorbi Ioana Bâldea Constantinescu, scriitoare, Cosmin Ciotloş, critic literar şi Andra Matzal, jurnalist cultural şi unul dintre cei doi traducători ai romanului. Actorul Adrian Ciobanu va citi un fragment din roman. Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction, va fi moderatorul întâlnirii.

„Uimitor… Iata-mă este un roman plin de înțelesuri profunde despre identitate, istorie, familie și lumea ieșită din matcă în care trăim.“ (Maureen Corrigan, NPR)

Cu mult umor, dar și cu adâncă melancolie, Foer construiește o poveste multistratificată. Focalizează lentilele camerei sale imaginare asupra unei familii evreiești din Washingtonul actual în interval de patru săptămâni și demolează, nivel după nivel, construcția existenței ei intime și sociale, până ajunge la sâmburele care-i alimentează viața și care se dovedește a fi mai fragil și mai vulnerabil decât și-ar fi imaginat. Julia, o arhitectă „care n-a construit niciodată nimic“, după propria caracterizare, și Jacob, soțul ei, scenarist de succes al postului HBO, dar neîmplinit profesional, trăiesc împreună cu fiii lor, Sam, Max și Benjy – trei copii cu personalități complexe și sofisticate –, în confortul metropolei americane, ducând o viața tihnită, îmbogățită de mici ritualuri laice, care-i definesc ca familie. Când, cu puțin timp înainte de ceremonia de bar mitzvah a lui Sam, Julia descoperă în telefonul soțului ei mai multe mesaje cu un conținut sexual explicit, totul sare în aer, scoțând la iveală o adevărată spirală a crizelor identitare.

Cu aceeași inventivitate plină de energie, ireverență hilară și impetuozitate emoțională din Totul e iluminat și Extrem de tare și incredibil de aproape, romanul Iată-mă e cea mai lucrată, mai dură, dar și cea mai amuzantă carte a lui Jonathan Safran Foer.

 

JONATHAN SAFRAN FOER s-a născut în 1977, la Washington, D.C. Studiază literatura şi filozofia la Princeton University, unde ia mai multe premii de creative writing şi este remarcat de scriitoarea Joyce Carol Oates, iar în 2000 i se acordă premiul Zoetrope. Publică povestiri în reviste prestigioase ca Paris Review, Conjunctions, The New York Times şi The New Yorker. Este editorul antologiei de succes A Convergence of Birds: Original Fiction and Poetry Inspired by the Works of Joseph Cornell, un bestseller pe lista Boston Globe. În 1999 pleaca în Ucraina pentru a face cercetări asupra biografiei bunicului său, călătorie care îi inspiră romanul de debut, Totul e iluminat (Everything is Illuminated, 2002), premiat cu Guardian First Book Prize, National Jewish Book Award şi ecranizat în 2005, în regia lui Liev Schreiber, cu Elijah Wood în rolul principal. Al doilea roman al său, Extrem de tare și incredibil de aproape (Extremely Loud and Incredibly Close, 2005; Humanitas Fiction, 2007, 2012), se bucură de același succes, fiind ecranizat în 2011, în regia lui Stephen Daldry, cu Thomas Horn, Tom Hanks, Sandra Bullock și Max von Sydow. Filmul a fost nominalizat la două premii Oscar și a primit Premiul pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la Palm Springs. În 2009 Jonathan Safran Foer publică o nouă carte, de non-fiction, Eating Animals, despre semnificațiile culturale ale mâncării și noul curent vegan. În 2010 îi apare volumul Tree of Codes, carte și obiect de artă totodată, realizat prin tăierea și reîmbinarea unor cuvinte din povestirea Strada Crocodililor (versiunea engleză) de Bruno Schulz. Romanul Iată-mă (Here I Am; Humanitas Fiction, 2017) vede lumina tiparului în 2016, devenind imediat bestseller New York Times. Romanele lui Jonathan Safran Foer sunt traduse în peste 35 de limbi. | www.jonathansafranfoer.com

  • Titlu: Iată-mă
  • An aparitie: 2017
  • Ediție: I
  • Pagini: 648
  • Format: 13×20 cm
  • ISBN: 978-606-779-221-8

 

Cartea poate fi comndata online aici