Tag Archives: salon de carte

Salonul Internaţional de Carte Bookfest 24-28 mai 2023, la Romexpo

Salonul de carte bookfest 2023 Bucuresti Cea de-a XVI-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest va avea loc în perioada 24 – 28 mai, în Pavilionul B2 al Complexului Romexpo.

Peste 200 de expozanţi din întreaga ţară şi din Republica Moldova, alături de institute culturale cu reprezentanţe la Bucureşti, vor fi prezenţi zilnic de miercuri, 24 mai, şi până duminică, 28 mai, în intervalul orar 10.00-20.00 (24, 25 şi 28 mai), respectiv 10.00-21.00 (26 şi 27 mai).

Publicul va beneficia de reduceri spectaculoase, de circa un milion de volume, dintre care 3.000 de titluri noi, peste 400 de lansări de carte şi dezbateri, peste 60 de evenimente dedicate copiilor, cu participarea celor mai îndrăgiţi autori români, mese rotunde dedicate stării culturii scrise şi recitaluri muzicale.

Evenimentele vor avea loc atât la standurile expozanţilor, cât şi în cadrul locurilor special amenajate în cadrul Bookfest: trei scene, două cafenele, un Cinema Bookfest şi un stand dedicat copiilor, Bookfest Junior.

Ediţia din acest an a Salonului de Carte Bookfest va fi deschisă oficial miercuri, 24 mai, la ora 12.00, la scena Arena, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitaţi E.S. Alfredo Maria Durante Mangoni – Ambasadorul Italiei în România, Sergiu Nistor, consilier prezidenţial, Lucian Romaşcanu – ministrul Culturii, alături de Grigore Arsene – preşedintele Asociaţiei Editorilor din România, organizatoarea evenimentului.

Salonul Internaţional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, cu sprijinul Ambasadei Italiei din Bucureşti, al Agenţiei Italiene pentur Comerţ Exterior şi al Institutului Italian de Cultură din Bucureşti.

Salonul International de Carte de la Torino

În perioada 16-20 mai 2013 va avea loc cea de-a XXVI-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino. Tema ediţiei din acest an este „La creatività. Dove osano le idee/ Creativitatea. Unde îndrăznesc ideile”. Romania va avea un stand naţional cu tema LIBROmania al Salone di Torino.

Standul României, cu o suprafaţă de 70 metri pătraţi, va fi realizat după un concept inspirat de tema principală ediției din acest an a Salonului. Situat în Pavilionul 3 P10-R09, Standul României va cuprinde: un spațiu dedicat vânzării de carte, organizat cu sprijinul Librăriei Humanitas; un spațiu destinat evenimentelor literare care vor avea loc în cadul Standului României; o cabină radio care va găzdui echipa Radio Torino International unul dintre parteneri media ai participării României la Salonul de Carte și un punct de informare turistică organizat în parteneriat cu Biroul Național de Turism al României în Italia.

Pe parcursul celor cinci zile, atât la Standul României, cât şi în alte săli din cadrul Salonului vor fi organizate manifestări care au scopul de a promova relaţiile bilaterale în domeniile literatură, traduceri şi politici editoriale. De asemenea se dorește stimularea interesului specialiştilor, editorilor şi traducătorilor pentru literatura română, contactele directe între scriitorii invitaţi şi publicul larg, precum şi păstrarea legăturii comunităţii româneşti cu valorile culturale ale ţării de origine. Astfel, manifestările organizate de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia pe parcursul desfăşurării Salonului Internaţional de Carte de la Torino vor reuni peste 30 de invitaţi: scriitori români, românişti, reprezentanţi ai unor edituri italiene, traducători de literatură română în limba italiană, jurnalişti, istorici și filosofi preocupați de cultura română.

Cei peste 30 de invitaţi, români şi italieni la această ediţie a Salonului aparţin unor domenii variate, reprezentative pentru profilul manifestării: scriitori, traducători, jurnalişti culturali, editori, critici literari, profesori, românişti (a se vedea în Anexă programul evenimentelor literare).

Organizarea anuală a prezenţei României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino se înscrie în strategia Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia privind promovarea literaturii române în Italia. Este al cincilea an consecutiv in care Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român, organizează participarea ţării noastre la cel mai important salon de carte din Italia.

Salonul International de Carte de la Torino

Salonul International de Carte de la TorinoRomania va fi, pentru prima oara, tara invitata de onoare la Salonul International de Carte de la Torino, cea mai importanta manifestare de profil din Italia. Cea de-a XXV-a editie, desfasurata in perioada 10-14 mai 2012, va fi celebrata, tot in premiera, prin prezenta a doua tari invitate de onoare: Romania si Spania, precum si prin alegerea unei teme contemporane: Vivere in rete: le mutazioni indotte dalle tecnologie digitali / A trai in retea: modificarile impuse de tehnologiile digitale.

Prezenta Romaniei la Salonul International de Carte de la Torino este coordonata de Institutul Cultural Roman, prin Centrul National al Cartii si Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia, si include un amplu program de manifestari culturale, focalizat pe promovarea literaturii romane, a traducerilor si a politicilor editoriale din Romania. Partenerii Institutului Cultural Roman sunt colectivul de limba si literatura italiana din cadrul Universitatii Bucuresti si Asociatia Italiana a Romanistilor.

Standul national al Romaniei, cu o suprafata de 400 metri patrati, este construit dupa un concept inovativ si interactiv, atat pentru a atrage publicul larg si specialistii, cat si pentru a ilustra productia editurilor romanesti reprezentative. Pe langa punctul informativ si libraria Humanitas, standul va include o zona multimedia, unde vizitatorii vor putea accesa o panorama reprezentativa pentru imaginea Romaniei, in varii domenii (literatura, teatru, arte vizuale, film, muzica, dans, turism) si un punct de informare turistica, organizat in parteneriat cu Biroul National de Turism al Romaniei in Italia. De asemenea, in biblioteca multimedia a Standului, publicul va putea consulta e-book-uri, iar in salonul interactiv site-uri reprezentative pentru dinamica peisajului cultural din Romania.

In parteneriat cu Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei si cu Academia Civica, pe o latura a Standului va fi montata o expozitie de fotografii dedicata victimelor comunismului.

In sala de conferinte vor fi organizate 30 de manifestari, cuprinzand lansarile traducerilor din literatura romana aparute in Italia de la editia precedenta a Salonului, mese rotunde propuse de Asociatia Italiana a Romanistilor, dezbateri, dialoguri intre scriitori romani si scriitori italieni, organizate de Fundatia Bellonci, care decerneaza prestigiosul Premiu literar Strega, si colectivul de limba si literatura italiana al Universitatii din Bucuresti.

Cei peste 120 de invitati – romani si italieni – ai Institutului Cultural Roman sunt scriitori, traducatori, jurnalisti culturali, editori, critici literari, profesori, romanisti, italienisti. Dintre acestia, se remarca impresionanta prezenta a nu mai putin de 23 de scriitori, un numar record pentru o tara participanta la Salonul de Carte de la Torino. Astfel, vor participa la intalniri in cadrul Salonului sau la manifestari organizate in spatii culturale din Torino scriitorii Norman Manea, Ana Blandiana, Mircea Cartarescu, Gabriela Adamesteanu, Dumitru Tepeneag, Matei Visniec, Ileana Malancioiu, Mircea Dinescu, Ion Muresan, Dan Lungu, Nichita Danilov, Lucian Dan Teodorovici, Doina Rusti, Rasvan Popescu, Florina Ilis, Vasile Ernu, Floarea Tutuianu, Ruxandra Cesereanu, Ana Maria Sandu, carora li se vor alatura patru scriitori originari din Romania, care scriu sau au fost publicati in limba italiana: Eugenia Bulat, Mihai Mircea Butcovan, Ingrid Beatrice Coman, Liliana Lazar.

O premiera o reprezinta si numarul record de traduceri aparute in Italia in decurs de un an, de la editia din 2011 a Salonului: 22 de volume individuale, majoritatea cu sprijinul programului TPS – Translation and Publication Support Programme derulat de Institutul Cultural Roman. Printre volumele care vor fi lansate la Standul Romaniei se numara: Essere o non essere Ion de Herta Müller, traducere de Bruno Mazzoni (Transeuropa), Il mondo sillaba per sillaba de Ana Blandiana, traducere de Mauro Barindi (Saecula Edizioni), L’immagine irraffigurabile della scienza de Dimitrie Cantemir, traducere de Igor Agostini, cu un studiu introductiv si note de Vlad Alexandrescu (Le Monnier Università/Mondadori Education), Una mattinata persa de Gabriela Adamesteanu, traducere de Cristiana Francone si Roberto Merlo (Atmosphere Libri), Coma de Ruxandra Cesereanu, traducere de Giovanni Magliocco (Aracne), Un altro giro, sciamano de Lucian Dan Teodorovici, traducere de Ileana M. Pop (Aìsara), L’omino rosso de Doina Rusti, traducere de Roberto Merlo (Nikita Editore) etc.

La manifestarile literare care vor marca prezenta Romaniei vor participa nume importante din peisajul literaturii, criticii si jurnalisticii din Italia – Andrea Bajani, Elisabetta Rasy, Giovanna Zucconi, Emanuele Trevi, Marco Dotti, Fabio Geda, Stefano Petrocchi, Paolo Di Paolo, Nuccio Ordine -, romanisti, traducatori, profesori universitari sau specialisti cu o experienta remarcabila in traducerea si promovarea culturii romane in Italia – Marco Cugno, Bruno Mazzoni, Lorenzo Renzi, Angela Tarantino, Roberto Scagno, Giovanni Rotiroti, Dan Octavian Cepraga, Giovanni Ruggeri -, dar si traducatori in plina afirmare sau inca in formare – Roberto Merlo, Giovanni Magliocco, Mauro Barindi, Alessandro Zuliani, Ileana M. Pop, Danilo De Salazar, Anita Natascia Bernacchia, Cristiana Francone, Serafina Pastore, Clara Mitola, Stefano Ferrari.

De asemenea, prin colaborarea cu editura Pavesiana, vor fi lansate traducerile in limba italiana ale celor mai cunoscute volume din opera lui Neagu Djuvara: Tra Oriente ed Occidente. Gli Stati Romeni agli inizi dell’epoca moderna si Una breve storia dei romeni raccontata ai giovani.

Alaturi de manifestarile inscrise in specificul Salonului, Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia a pregatit, cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Roman si in parteneriat cu Salonul International de Carte, Fundatia pentru Carte, Muzica si Cultura, Primaria orasului Torino, Regiunea Piemonte si Provincia Torino, o serie de evenimente muzicale, teatrale si cinematografice. Astfel, in perioada 2-9 mai 2012, la prestigiosul Cinema Massimo va avea loc festivalul „ROMANIA-ITALIA: Filmul romanesc contemporan la Torino”, in cadrul caruia vor fi proiectate filme reprezentative pentru cinematografia romaneasca contemporana: Aurora, regia: Cristi Puiu, California Dreamin’ , regia: Cristian Nemescu, Reconstituirea, regia: Lucian Pintilie, Marti, dupa Craciun , regia: Radu Muntean, Eu cand vreau sa fluier, fluier , regia: Florin Serban, Morgen regia: Marian Crisan, A fost sau n-a fost?, regia: Corneliu Porumboiu, Felicia, inainte de toate , regia: Razvan Radulescu si Melissa de Raaf, Pescuit sportiv , regia: Adrian Sitaru.

Pe 9 mai, in seara premergatoare deschiderii oficiale a Salonului, la Auditorium Giovanni Agnelli din Torino va avea loc un concert de gala sustinut de soprana Anita Hartig si tenorul Teodor Ilincai, acompaniati de Orchestra Filarmonicii din Torino, dirijata de Francesco Pasqualetti. In cadrul ceremoniei de deschidere, Piero Fassino, primarul orasului Torino si Rolando Picchioni, presedintele Fundatiei pentru Carte, Muzica si Cultura vor fi decorati cu Ordinul Meritul Cultural in Grad Ofiter, care le-a fost conferit de presedintele Romaniei pentru „contributia exceptionala avuta la promovarea culturii si limbii romane, precum si a imaginii Romaniei in Republica Italiana”.

Sambata, 12 mai, incepand cu ora 20.00, in Piazza Castello din centrul orasului, si duminica, 13 mai, incepand cu ora 20.00, la intrarea principala a Salonului de Carte, vor avea loc doua reprezentatii ale Teatrului Masca cu spectacolul Statuile, regia: Mihai Malaimare.

In seara de 12 mai, de la ora 22.00, pe fatada medievala a Palatului Madama din Torino va putea fi admirata o proiectie multimedia realizata de Kotki Visuals, dedicata participarii Romaniei la Salonul International de Carte de la Torino.

Totodata, pentru a marca prezenta Romaniei ca tara invitata de onoare, la Torino se afla in desfasurare o campanie vizuala in reteaua de tramvai si de metrou.

Prin amplul program de evenimente culturale organizat de Institutul Cultural Roman, participarea Romaniei ca tara invitata de onoare la cea de-a XXV-a editie a Salonului International de Carte de la Torino are ca scop marcarea unui moment important in promovarea culturii romane in Italia, si in special a literaturii.