dacoromână (idiomul) s. f., g.-d. art. dacoromânei Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A-şi lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; |a pleoşti|pleoşti|. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se |moleşi|moleşi|. – Probabil din |dăbălăzat|dăbălăzat|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, adj., s.m. 1. Adj. (Despre |dialecte|dialect|, |graiuri|grai|, cuvinte) Care aparţine românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ** (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni, cel mai răspândit şi mai dezvoltat dintre dialectele limbii române. 2. S.m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. – Dac + român. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

DĂBĂLÁT, -Ă, adj. v. |dăbălăzat|dăbălăzat|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

DACNOMANÍE s.f. Tendinţă |patologică|patologic| de a muşca. – Din fr. dacnomanie. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

DA^1 adv. Cuvânt care se întrebuinţează pentru a răspunde afirmativ la o întrebare sau pentru a exprima o |afirmaţie|afirmaţie|, un |consimţământ|consimţământ|. * Loc. adv. Ba da, exprimă răspunsul afirmativ la o întrebare negativă. – Din bg., rus., scr. da. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

DACRIÓM s. n. ulcer al căilor lacrimale. (< engl. dacryoma) Sursa: Marele dicţionar de neologisme

DACÍTĂ s.f. Exploziv din grupul |dinamitelor|dinamita|, folosit în minele de cărbuni |negrizutoase|negrizutos| sau în |cariere|cariera|. – Din fr. dacite. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

D s.m. invar. A şasea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (|consoană oclusivă|oclusiva| |dentală|dentala| sonoră (4)). [Pr.: de]. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

DACRIOLÍT s.n. (Med.) Calcul lacrimal. [Pron. -cri-o-. / < fr. dacryolithe, cf. gr. dakryon - lacrimă, lithos - piatră]. Sursa: Dicţionar de neologisme