RĂBDÁRE, răbdări, s.f. 1. Faptul de a răbda; capacitate firească de a suporta greutăţi şi neplăceri fizice sau morale; putere de a aştepta în linişte desfăşurarea anumitor evenimente. * Expr. A(-şi) pierde răbdarea sau a-şi ieşi din răbdare (ori din răbdări) = a-şi pierde calmul, stăpânirea de sine. A scoate (pe cineva) din răbdare (sau din răbdări) = a supăra, a enerva, a indispune (pe cineva) peste măsură. (Glumeţ). A mânca (sau a se hrăni cu) răbdări prăjite = a răbda de foame. Răbdare şi tutun, se spune cuiva care are de aşteptat mult. ** (Cu valoare de imperativ) Aşteaptă! 2. (Rar; la pl.) Suferinţe, lipsuri. 3. Perseverenţă, tenacitate, stăruinţă. – V. |răbda|răbda|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române
0 Comments.