HABITÁT, habitate, s.n. |Suprafaţă|Suprafaţă| |locuită|locuit| de o populaţie, de o specie de plante sau de animale; biotop. – Din fr. habitat. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

HĂBĂDÍC, hăbădicuri, s.n. (Reg.) |Vreasc|Vreasc|. – Bg. habatija. Sursa: Dicţionarul limbii române moderne

habitáglu s.n. (pl. habitagle) Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine

HABACÍU, habacii, s.m. (Reg.) |Haină|Haină| de |aba|aba|. – Comp. ucr. haba „aba”. Sursa: Dicţionarul limbii române moderne

HABITÁCLU, habitacle (habitacluri), s.n. 1. |Locaş|Locaş| special al |busolei|busola| pe o |navă|navă|; suport nemagnetic al busolei marine. ** |Calotă|Calotă| de |alamă|alamă| care acoperă busola. 2. |Spaţiu|Spaţiu| amenajat într-un automobil, într-o aeronavă etc. (pentru echipaj, călători, poştă etc.). – Din fr. habitacle. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

habáci s.m. (reg., înv.) un fel de haină de aba. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

habenúlă s. f., pl. habenúle Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

HÁBĂ s. v. |clacă|clacă|, |şezătoare|şezătoare|. Sursa: Dicţionar de sinonime

HÁBEAS CÓRPUS s.n. (În legislaţia unor ţări) |Drept|Drept| care garantează libertatea individuală şi protejează împotriva arestării |arbitrare|arbitrar|, permiţând arestatului să ceară prin avocatul său să compară în faţa unui |magistrat|magistrat| care urmează să decidă asupra legalităţii arestării. [Pr.: há-be-as cór-pus] – Expr. lat. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

HA interj. 1. |Exclamaţie|Exclamaţie| care exprimă: surprindere; mulţumire; satisfacţie (răutăcioasă). 2. (Fam.) Poftim? ce? cum? ** Nu-i aşa? n-am dreptate? 3. (Repetat) Cuvânt care |imită|imită| |râsul|râs| în |hohote|hohot|. – Onomatopee. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române