oárbă s.f. sg. (reg.) fugă nebună. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

OA interj. Sursa: Include definiţii care nu există în nici unul din celelalte dicţionare

OÁRĂ^1, ori, s.f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul în care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumulând valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decât cel construit anul trecut. * Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de câte ori! = în repetate rânduri, adesea. De puţine ori = rareori. De câte ori = de fiecare dată. * Loc. conj. Ori de câte ori = în toate rândurile, în toate cazurile când…, de fiecare dată. – Lat. hora. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

O^1 s.m. invar. A optsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală cu |deschidere|deschidere| (4) mijlocie, |rotunjită (2)|rotunjit|, din seria posterioară). Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

oámă, oáme, s.f. (reg.) femeie. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

OÁLĂ, oale, s.f. 1. Vas de lut ars, de metal, de porţelan etc., de obicei cu gura largă şi cu înălţimea mai mare decât lărgimea, folosit în gospodărie pentru pregătirea, păstrarea etc. bucatelor. * Expr. Cât o oală de praznic = foarte mare. A prinde (sau a lua etc.) pe cineva ca din oală = a prinde pe cineva uşor, fără nici o greutate (sau pe neaşteptate). A se face (sau a fi) oale şi ulcele (sau urcioare) = a fi mort de mult. A pune (toate) în aceeaşi oală = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcături. A plăti oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia. A-i pune (cuiva) oala = a face (cuiva) farmece, a(-l) fermeca. Ajunge un ciomag (sau o măciucă) la un car de (sau cu) oale = nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva; ajunge ce s-a spus, ce s-a făcut. Mustăţi pe oală = mustăţi cu vârfurile lăsate în jos. Tuns pe oală = cu părul lung până pe gât şi retezat. ** Conţinutul vasului descris mai sus. * Expr. A se amesteca (sau a-şi băga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni fără rost, nechemat într-o discuţie, acţiune etc. care nu-l priveşte. ** Vas, ghiveci, glastră de flori. ** (Adesea cu determinarea „de noapte”) Vas întrebuinţat (noaptea) pentru necesităţile omeneşti; ţucal. 2. Vas de construcţie specială, asemănător cu oala (1), folosit în diverse operaţii tehnice, industriale, de laborator etc. 3. (Reg.) |Ţiglă|Ţiglă|, |olan|olan|. [Var.: (pop.) ol s.n.] – Lat. olla. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

OÁJDĂ s. v. |bubă|bubă|, |leziune|leziune|, |plagă|plagă|, |rană|rană|. Sursa: Dicţionar de sinonime

OÁIE, oi, s.f. 1. Animal domestic rumegător, crescut pentru lână, lapte şi carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). * Expr. Ca oile = cu grămada, grămadă; în dezordine. A umbla să iei (sau să scoţi) două piei de pe o oaie = a urmări un câştig exagerat. A suge (de) la două oi = a trage concomitent foloase din două părţi. A o face de oaie = a proceda neîndemânatic, a face o mare prostie, o gafă. A fi deştept (sau şiret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau acţiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de măsură. ** Carne de oaie (1). ** Blană de oaie (1). 2. (În limbajul bisericesc; mai ales la pl.) |Credincios|Credincios|, considerat în raport cu preotul; creştin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

OAIAMÓRŢILOR s. v. |becaţă|becaţă|, |becaţină|becaţină|. Sursa: Dicţionar de sinonime

oágăr, oágări, s.m. (reg.) 1. singur. 2. agent, militar. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme