CABESTÁN, cabestane, s.n. |Troliu|Troliu| cu ax vertical pe care se înfăşoară cablul de tracţiune, folosit la deplasarea sarcinilor şi a vehiculelor pe distanţe relativ scurte. – Din fr. cabestan. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

cabalístă s. f., pl. cabalíste Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

CABERNÉT subst. |Soi|Soi| de viţă de vie cu struguri mici de culoare neagră-albăstruie, cultivat pentru producerea vinurilor roşii de calitate superioară. ** Vin produs din acest soi. – Din fr. cabernet. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

CABALÍST, -Ă, cabalişti, -ste, s.m. şi f. Persoană iniţiată în cabală (1). – Din fr. cabaliste, germ. Kabalist. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

CABÁZLẤC, cabazlâcuri, s.n. (Înv. şi reg.) |Păcăleală|Păcăleală|, |poznă|poznă|, |glumă|glumă|. – Din tc. [hok]kabazlik. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

CABALÍNĂ, cabaline, s.f. – V. |cabalin (1)|cabalin| [DEX’98] Sursa: Include definiţii care nu există în nici unul din celelalte dicţionare

CABÁZ, cabazi, s.m. (Înv şi reg.) Om poznaş, glumeţ. – Din tc. [hok]kabaz. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

CABALÍN, -Ă, cabalini, -e, s.f., adj. 1. S.f. Denumire ştiinţifică generică dată cailor. 2. Adj. Care aparţine cailor, privitor la cai; cavalin. Rasă cabalină. – Din lat. caballinus. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

cabát, cabáturi, s.n. (reg. înv.) capot, manta. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

cabalétă s. f., pl. cabaléte Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române