CABARDÍNCĂ f. mai ales art. 1) Dans popular caucazian, executat într-un tempo vioi. 2) Melodie după care se execută acest dans. Sursa: Noul dicţionar explicativ al limbii române

cab s. n., pl. cáburi Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

CABANÓS, cabanoşi, s.m. Cârnăcior subţire, uscat, preparat din carne de vită şi de porc. [Acc. şi: cabános – Var.: |gabanós|gabanós| s.n.] – Din pol. kabános. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

CAATÍNGA s. f. formaţie vegetală de savane cu arbuşti şi pajişti cu mărăcinişuri, din podişul Braziliei. (< fr., port. caatinga) Sursa: Marele dicţionar de neologisme

CABÁNIŢĂ, cabaniţe, s.f. (Înv.) |Manta|Manta| scumpă, bogat împodobită, purtată de |domnitor|domnitor| sau de |boieri|boier| la |solemnităţi|solemnitate|. – Din bg., scr. kabanica. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

CA^1 adv., interj. A. Adv. I. (Se compară două sau mai multe lucruri, fiinţe, situaţii) 1. La fel cu, cum (e), precum (e), după cum (e). O carte ca cea din raft. * Expr. Ieri ca (şi) astăzi = totdeauna. Ca (şi) cum = parcă. ** Cât. Înalt ca bradul. 2. Aproape, cam, aproximativ. * Expr. Ca mâine(-poimâine) = în curând. Ca ieri(-alaltăieri) = de puţin timp. 3. Decât. E mult mai frumos ca acesta. II. 1. (Se compară o noţiune cu ea însăşi) În felul…, cum e obiceiul, cum se ştie. Tinerii, ca tinerii, se zbenguiesc. * Expr. Toate ca toate, dar… = toate le înţeleg, dar… ** Treacă-meargă, fie. Ziua, ca ziua, trece vremea mai repede. 2. În calitate de…, fiind… El înainte, ca ghid, iar noi după el, ca vizitatori. ** În loc de…, drept… Se poate socoti ca răsplată. * Expr. (Fam.) Ca ce? = pentru ce? cu ce scop? 3. Cu privire la…, în ce priveşte… Ca formă, lucrarea este bine prezentată. 4. (Explicativ sau enumerativ) Cum, precum, aşa, bunăoară, de exemplu. Animale sălbatice, ca: râşi, urşi, vulpi. B. Interj. (Reg.) Ia! Ei! Ca dă-te mai încoace şi mai spune o dată. – Lat. quam. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

cabaniéră s. f. (sil. -ni-e-), g.-d. art. cabaniérei; pl. cabaniére Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

C s.m. invar. A cincea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (|consoană semioclusivă|semioclusiva| |prepalatală|prepalatal| surdă (2) în grupurile ce, ci, |oclusivă|oclusiva| |palatală (2)|palatal| surdă în grupurile che, chi şi oclusivă |velară|velar| surdă în celelalte poziţii). [Pr.: ce]. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

CABANIÉR, -Ă, cabanieri, -e, s.m. şi f. Persoană însărcinată cu paza şi administrarea unei cabane. [Pr.: -ni-er] – Cabană + suf. -ier. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

CABINÉT, cabinete, s.n. I. 1. Încăpere dintr-o locuinţă sau dintr-o instituţie, folosită pentru exercitarea unei profesiuni. ** Biroul unei persoane cu muncă de răspundere. Cabinetul ministrului * Şef (sau director) de cabinet = funcţionar însărcinat cu pregătirea lucrărilor unui conducător de mare instituţie. Lucrări de cabinet = lucrări auxiliare, de secretariat. (În unele ţări) Cabinet de instrucţie = birou pentru cercetarea şi trierea probelor de acuzare condus de un judecător de |instrucţie|instrucţie|. * Încăpere în care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de |numismatică|numismatică|. 2. Secţie sau serviciu în întreprinderi, în instituţii de învăţământ etc., destinate unor studii şi consultaţii de specialitate. Cabinet tehnic. 3. (În unele ţări) Consiliu de miniştri; guvern. II. Mobilă de dimensiuni mici, cu sertare, destinată păstrării obiectelor de preţ. – Din fr. cabinet. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române