MĂCĂÍT, măcăituri, s.n. Faptul de a măcăi; strigătul caracteristic al raţei; măcănit; măcăitură. – V. |măcăi|măcăi|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române
MĂCĂÍT, măcăituri, s.n. Faptul de a măcăi; strigătul caracteristic al raţei; măcănit; măcăitură. – V. |măcăi|măcăi|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române
0 Comments.