„Civilizaţia spectacolului”, de Mario Vargas Llosa

Civilizatia spectacolului, de Mario Vargas Llosa

foto: Editura Humanitas

Joi, 18 februarie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, are loc lansarea cărţii „Civilizaţia spectacolului”, de Mario Vargas Llosa, publicată de Editura Humanitas, în seria de autor dedicată celebrului scriitor peruvian, deţinător al Premiului Nobel pentru Literatură. La eveniment vor vorbi criticul de teatru şi film Marina Constantinescu, antropologul şi scriitorul Teodor Baconschi şi traducătorul volumului şi scriitorul Marin-Mălaicu Hondrari. Dezbaterea va fi moderată de Anca Ionescu, redactor Humanitas.

„Civilizaţia spectacolului” („La civilización del espectáculo”) reuneşte o serie de eseuri şi articole pe teme culturale pe care Mario Vargas Llosa le propune publicului în chip de semnal de alarmă: „Cultura, în sensul tradiţional al cuvântului, e în prezent pe cale să dispară“, ne avertizează, lucid şi îngrijorat, scriitorul.

Banalizarea artelor şi a literaturii, triumful presei de scandal şi frivolitatea politicii sunt simptome ale unui rău mult mai mare care chinuie societatea actuală: sacralizarea divertismentului drept valoare supremă şi scop ultim al existenţei noastre. Dacă în trecut cultura era o busolă, o călăuză şi un fel de conştiinţă care ne împiedica să întoarcem spatele realităţii, astăzi, în epoca falşilor idoli şi a postculturii, întâietatea spectacolului şi a superficialităţii a devenit regula care face ca orice conştiinţă morală, intelectuală şi politică să adoarmă, orbită şi anihilată dimpreună cu libertatea noastră.

Leave a Comment


NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Targ de carte Gaudeamus
Prezentarea generală a Politicii de Cookies

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.

Puteți ajusta toate setările cookie-urilor navigând în filele din stânga.

Mai multe informații despre politica noastră privind cookie-urile.