Joi, 21 iulie 2022, Festivalul Internațional de Literatură de la Roma îl are ca invitat pe scriitorul Mircea Cărtărescu. Festivalul Internațional de Literatură din Roma / Letterature-Festival Internazionale di Roma, manifestare literară cu o tradiție de 20 de ani, face parte din ciclul de evenimente culturale „Estate Romana”. Festivalul propune în fiecare an o serie de serate de lecturi din texte inedite ale unor apreciați scriitori italieni și internaționali, cu intermezzo-uri coregrafice și muzică live, în spațiul feeric și deosebit de sugestiv de la Stadium Palatinum.
După o avanpremieră de excepție, din luna iunie, la care a fost invitat scriitorul Matei Vișniec, pe 12 iulie 2022 a fost inaugurată ediția cu numărul 21 a Festivalului, cu titlul „Timpul nostru”. Aceasta se află sub semnul centenarului Marcel Proust. Publicul va avea bucuria de a asculta, în limba originală, textul inedit Cu spatele la zid / Con le spalle al muro, scris de Mircea Cărtărescu pentru această ocazie și tradus în limba italiană de Bruno Mazzoni.
Alături de scriitorul din România, pe scenă vor urca, în serata finală, Deborah Levy, Ben Pastor și Antonio Scurati.Intermezzo-urile muzical-coregrafice vor fi asigurate de Amir El Saffar – voce, trombă și satur, alături de trupa de dansatori MK, care vor evolua sut titlul „Canti dell’immediatezza” (coregrafie, regie și costume: Michele Di Stefano). Participarea scriitorului român Mircea Cărtărescu a fost posibilă și datorită parteneriatului cu Ambasada României în Italia. Accademia di Romania in Roma este promotor al evenimentului.
Programul ediției din acest an al Letterature-Festival Internazionale di Roma:
12 iulie – „Relații”, cu: Javier Cercas, Andrew O’Hagan, Emmanuelle Pagano, alături de Mario Desiati, câștigătorul Premiului Strega 2022. Moment muzical: Fratelli, cu Michela Lucenti și grupul Balletto civile; muzica live cu Raffaele Rebaudengo (GnuQ Quartet)
14 iulie – „Identitate”, cu: Katie Kitamura, Dacia Maraini, Rivka Galchen și Colson Whitehead. Moment muzical: Bit by bit, cu Salvo Lombardo+Daria Greco/Chiasma. Muzică live: Erika Galli.
18 iulie – „Viitor”, cu: Patricia Engel, Khadija Abdalla Bajaber, Alessandro Piperno, Laura Morante, Petros Markaris și David Leavitt. Moment muzical: Ora stridente, mini-spectacol de balet de Dewey Dell, cu Teodora Castellucci/Compania Dewey Dell. Muzică live: Demetrio Castelluci alături de Sara Angelini, Agata Castellucci, Teodora Castellucci. Coregrafie: Teodora Castellucci.
19 iulie – „Granițe”, cu: Guadalupe Nettel, Nicolas Dauple, Valeria Parrella, Arturo Perez-Reverte. Moment muzical: Orlando’s version cu performerul Alessandro Sciarroni. Muzică live: Rodrigo D’Erasmo (Afterhours)
21 iulie – „Timp”, cu: Deborah Levy, Mircea Cărtărescu, Ben Pastor, Antonio Scurati. Momen muzical: Canti dell’immediatezza cu Michele di Stefano. Muzica live: Amir El Saffar (voce, trombă și santur), împreună cu Biagio Caravano, Francesco Saverio Cavaliere, Andrea Dionisi, Sebastiano Geronimo, Luciano Ariel Lanza, Laura Scarpini, Francesca Ugolini. Compoziție și muzică electronică: Lorenzo Bianchi Hoesch.
Programul este realizat și gestionat de Simona Cives, responsabilă a Casa delle Letterature, cu contribuția comitetului științific compus din protagoniști de mare relevanță în panorama literară italiană: Paolo Di Paolo, Melania Mazucco, Davide Orecchio, Igiaba scego și Nadia Terranova.
Regia și coordonarea artistică: Fabrizio Arcuri.
Organizatori: Biblioteche di Roma; Consiliul de Cultură al Primăriei Roma; Zétema Progetto Cultura, în colaborare cu Parcul Arheologic al Colosseumului, SIAE-Societatea Italiană a Autorilor și Editorilor, sub auspiciile Centrului pentru carte și lectură. Cu participarea următoarelor institute culturale străine și ambasade din Roma: Institutul Cervantes, Institut Français di Roma, Institut Français Centre Saint-Louis-Roma, American Academy in Rome, Ambasada României la Roma, Accademia di Romania in Roma, Ambasada Mexicului, Ambasada Republicii Elene. Cu patronajul: AIE-Asociația Italiană a Editorilor, ADEI-Asociația Editorilor Independenți.
Informații și program: ora 21.00, intrarea este gratuită și liberă, în limita locurilor disponibile.
Programul complet: culture.roma.it/festivaldelleletterature
Adresa: Stadio Palatino (Via di San Gregorio, 30, Roma)
Sursa: ICR.ro
Comments are closed.