„Otto Barbarul” are în centru un adolescent punk în vârstă de 17 ani care se confruntă cu moartea iubitei. Băiatul devine captiv într-un cerc vicios creat de părinţi, bunicul său, mama iubitei lui şi ancheta derulată de serviciile sociale. Pentru a supravieţui, Otto trebuie să-şi înfrunte sentimentele şi vinovăţia.
Din distribuţia filmului produs de Alien Film în co-producţie cu Polar Bear şi Alien Films Entertainment fac parte Adrian Titieni, Ioana Bugarin, Mihaela Sîrbu, Ana Radu şi regretatul Constantin Drăgănescu.
Scenariul şi regia sunt semnate de Ruxandra Ghiţescu, imaginea, de Ana Drăghici, montajul, de Dana Bunescu. Producătorii filmului sunt Iuliana Tarnoveţchi şi Oana Praţa, iar Anda Ionescu este producător delegat. Compania Reason8 Films se ocupă de vânzările internaţionale ale filmului.
Producţia este realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Eurimages.
„Otto Barbarul” este distribuit în România de Freealize, iar premiera în cinematografe este programată pentru 24 septembrie. Până atunci, va fi proiectat în cadrul Ceau, Cinema! (Timişoara), la Serile Filmului Românesc (Iaşi) şi la TIFF (Cluj-Napoca, pe 28 iulie, ora 19:00, la Cinema Victoria, şi pe 30 iulie, de la ora 12:00, la Cinema Arta).
Comments are closed.