GABLONŢ, gablonţuri, s.n. v. |gablonz|gablonz|. Sursa: Include definiţii care nu există în nici unul din celelalte dicţionare

gabanós (= cabanos) s.m. (pl. gabanoşi) Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine

găbjít, -ă, găbjíţi, -te, adj. (reg.) 1. înhăţat, găbuit, prins. 2. îndesat, umplut. 3. furt, şterpelit. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

găbănáş (-şe), s.n. – Grînar, hambar. Mag. gabonás (Tiktin; Candrea). În Trans. Sursa: Dicţionarul etimologic român

GĂBJÍRE, găbjiri, s.f. (Pop.) Acţiunea de |a găbji|gabji| şi rezultatul ei. – V. găbji. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

GA interj. (De obicei repetat) Cuvânt care |imită|imită| |strigătul|strigat| |gâştelor|gasca|. – Onomatopee. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A |prinde|prinde| pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăţa, a găbui. ** A fura. – Cf. %găbui%. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

G s.m. invar. A noua literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (|consoană semioclusivă|semioclusiva| |prepalatală|prepalatal| sonoră (4) când este urmată de e sau i; |oclusivă|oclusiva| |palatală (2)|palatal| sonoră în grupurile ghi şi ghe; oclusivă |velară|velar| sonoră în toate celelalte poziţii). [Pr.: ghe]. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

GÁBJĂ, gabje s.f. (Reg.) |Mână|Mână|, |labă|labă|. ** |Palmă|Palmă|. – Postverbal al lui găbji. Sursa: Dicţionarul limbii române moderne

gabionáj s. n., pl. gabionáje Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române