şăbăceálă, şăbăcéli, s.f. (reg.)împodobire cu |şabace|şabacă| (v.); săbăcit (la îmbrăcăminte). Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

ŞABÁCĂ, şabace, s.f. (Reg.) Broderie în ajur făcută (cu aţă albă) la cămăşi, la feţe de masă, milieuri, etc. [Var.: şabác s.n.] – Cf. tc. %şebeke%. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ŞÁBĂR, şabăre, s.n. Răzuitor folosit pentru curăţirea de parafină a interiorului ţevilor de extracţie ale sondelor. ** Creion de răzuit. – Din germ Schaber. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ŞABÁC s.n. v. şabacă. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

săbăoánca s.f. art. (reg.) numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

sabá adv. (reg.; în expr.) a se purta sabá = a merge repede, a se grăbi. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

ŞABANÁ, şabanale, s.f. Haină lungă asemănătoare cu un anteriu, pe care o purtau aprozii, vornicii şi pajii la curţile domneşti. [Var.: şavaná s.f.] – Din tc. şebane. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ŞA, şei, s.f. 1. Piesă de harnaşament confecţionată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului şi pe care şade călăreţul. * Expr. A pune şaua (pe cineva) = a supune, a stapâni, a exploata (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din şa = a vorbi de sus, cu siguranţă de sine. 2. Parte a bicicletei, a motocicletei etc. formată dintr-un mic suport (triunghiular) din piele, din cauciuc sau din material plastic, pe care se stă în timpul deplasării vehiculului. 3. Os din spinarea găinii. * Şaua turcească = scobitură in grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părţi de teren mai ridicate, cu care alcătuieşte un ansamblu; curmătură. Şaua dealului. [Var.: şea s.f.] – Lat. sella. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

SĂBĂÍŢĂ s. v. |croitoreasă|croitoreasă|. Sursa: Dicţionar de sinonime

S s.m. invar. A douăzeci şi doua |literă|literă| a |alfabetului|alfabet| limbii române; |sunet|sunet| notat cu această literă (consoană |constrictivă|constrictiv| |dentală|dentala| surdă (2)). [Pr.: se]. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române