Category Archives: Eveniment - Page 35

Top 10 Forbes: Cei mai bine platiti scriitori din lume

E.L. JamesE.L. James, autoarea romanelor din trilogia erotică „50 Shades of Grey”, ocupă primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătiţi scriitori din lume, cu venituri de 95 de milioane de dolari, obţinute în perioada iunie 2012 – iunie 2013.

Romanciera britanică l-a detronat astfel pe scriitorul James Patterson, care a ocupat prima poziţie în acest top în ultimii trei ani . Cu romanele sale din seriile „Witch and Wizard”, James Patterson a fost în ultimii ani liderul de necontestat în literatura pentru adolescenţi, chiar dacă şi-a făcut timp să semneze şi alte romane, alături de Michael Ledwidge, în 2013. Scriitorul american, autorul deosebit de prolific al francizelor „Alex Cross” şi „Maximum Ride”, ocupă locul al doilea în topul celor mai bine plătiţi romancieri din lume, cu venituri de 91 milioane de dolari. Potrivit Forbes, o carte din 17 vândute pe plan mondial este semnată cu numele lui.

Însă trilogia „50 Shades of Grey” a devenit un veritabil fenomen editorial. Aceste romane, ironizate de unii, adulate de alţii, au fost înscrise în categoria „mummy porn”, un gen literar destinat menajerelor în vârstă de până la 50 de ani, aflate în căutarea erotismului şi a unei soluţii facile pentru a-şi condimenta căsniciile. Pe site-ul său, Forbes a anunţat, luni, că formatul e-book a jucat un rol determinant pentru succesul fulgerător şi de ordin planetar al francizei, întrucât le-a permis cititoarelor să îşi procure aceste romane cu reputaţie scandaloasă într-o manieră discretă şi să le „devoreze” departe de privirile indiscrete.

Acţiunea romanelor din seria „Fifty Shades” se pretează polemicilor. Inspirate iniţial din cea mai în vogă idilă în rândul adolescenţilor din acest moment, cea dintre personajele Edward şi Bella din franciza „Twilight”, cărţile romancierei E. L. James iau o cu totul altă turnură. În Seattle, Anastasia Steele, o studentă în vârstă de 22 de ani şi încă virgină, cedează în faţa şarmului şi a practicilor sadomasochiste ale miliardarului Christian Grey.

Trilogia „50 Shades of Grey” va fi adaptată şi pentru marele ecran. Studiourile Universal Pictures au cumpărat drepturile de ecranizare pentru 5 milioane de dolari. Deşi nu se ştie deocamdată cine va interpreta rolul principal în noua producţie cinematografică, reprezentanţii acestor studiouri hollywoodiene au anunţat că Sam Taylor-Johnson a fost aleasă pentru a asigura regia proiectului. Filmul va fi lansat pe 1 august 2014.

Romanciera Suzanne Collins, autoarea romanelor din trilogia „Jocurile foamei” („The Hunger Games”), ocupă locul al treilea în acest clasament, cu venituri de 55 milioane de dolari.

Bill O’Reilly, prezentator-vedetă al postului de televiziune Fox, ocupă locul al patrulea, cu venituri de 28 milioane de dolari, iar celebra scriitoare de romane de dragoste Danielle Steel, ocupă locul al cincilea cu venituri de 26 milioane de dolari.

Topul 10 al celor mai bine plătiţi scriitori din lume este completat, în ordine de Jeff Kinney (24 milioane de dolari), Janet Evanovich (24 milioane de dolari), Nora Roberts (23 milioane de dolari), Dan Brown (22 milioane de dolari) şi Stephen King (20 milioane de dolari).

„Mai romani decit romanii? De ce se indragostesc strainii de Romania”, Sandra Pralong

Volumul „Mai români decît românii? De ce se îndrăgostesc străinii de România”, coordonat de Sandra Pralong, prezentat de Polirom la Bookfest 2013, va fi lansat la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta nr.38) joi, 20 iunie, ora 18.00.

Vor vorbi, alături de coordonatoare: Raed Arafat (SMURD) • Steven van Groningen (Raiffeisen Bank România) • Jakob Hausmann (proprietarul şi bucătarul-şef al restaurantului Mica Elveţie din Bucureşti) • Yuexia Lushi Liu (doctor, Medicină Chineză) • Serge Gonvers (Audiconsult) • Alessandro Amato (Gucci, Cellini) • Peter Hurley (Fondator Festivalul de la Săpînţa) • Jean Valvis (Aqua Carpatica) • Paulin Frank Nucea (Artist) • Robbert Peter Oostveen (doctor oncolog şi arhitect) • Leslie Hawke (OvidiuRo – Fiecare Copil în Grădiniţă) • Roberto Musneci (ex-CEO Glaxo, acum Şerban&Musneci Associates) • Joaquin Bonilla (Wunderman România) • Sapta Sheel (Expert în Management) • Don Lothrop (Investitor) • Wajiha Haris (preşedinte fondator al Fundaţiei Scheherazade) • Irina Budrina (Expert Comunicare Inteculturală) • Nicolas Triboi (Atelierul de peisagistică „Foaie Verde”) • Sandra Gătejeanu-Gheorghe (Şef de Protocol, Casa Regală a României)

Moderatorul discutiei va fi Alison Mutler (Associated Press Bureau-chief)

De ce se îndrăgostesc străinii de România, ce-i motivează şi ce experienţe au avut aici? Mulţi vin la studii, cu afaceri, din motive personale sau umanitare şi, deşi sînt convinşi că vor rămîne doar un timp, la un moment dat îşi dau seama că nu mai vor să plece acasă. În pofida inconvenientelor şi a obstacolelor întîlnite (de la infrastructură la fiscalitate, de la sistemul sanitar la cel educaţional şi multe altele), ei descoperă oportunităţi şi frumuseţi pe care nu le găsesc în ţările natale.

Potrivit editurii, in volumul Mai români decît românii?, străini celebri pentru realizările lor sau alţii, mai puţin cunoscuţi publicului larg, povestesc cum au ajuns în România şi de ce nu mai vor să o părăsească. Veţi descoperi poveştile unor oameni care, avînd lumea la picioare, au decis să se stabilească aici şi veţi afla cum ne privesc pe noi.

Sandra Pralong în prefaţa cărţii: „Propun o carte despre România scrisă de străini, pentru că îmi doresc o altă perspectivă.
O ţară trăieşte prin oamenii ei şi devine ceea ce aceştia gîndesc şi spun despre ea «ţara» rezultă din suma tuturor acţiunilor individuale. Vă place cum arată ţara gîndurilor şi a vorbelor noastre, ce spun gesturile noastre despre ea ? Mie nu.
De ce se îndrăgostesc străinii de România şi românii, nu ? Oare ce văd alţii în noi – şi în ţara noastră –, iar noi nu ştim să dibuim; care este «acel ceva» în faţa căruia noi sîntem orbi, dar pe care ceilalţi îl percep şi‑l apreciază ?
În esenţă, despre acest lucru simplu este cartea: despre motivele pentru care putem iubi România”.

Titlu este disponibil şi în ediţie digitală.

Simpozionul national Gheza Vida (1913-1980) – o suta de ani de la nastere –

În ziua de 27 iunie 2013,
în Aula Academiei Române, ora 11.00

se va desfăşura simpozionul naţional

Gheza Vida (1913-1980)
– o sută de ani de la naştere –

Cu acest prilej, în Sala „Theodor
Pallady” a Bibliotecii Academiei Române
se va deschide expoziţia

Centenar Vida

şi va fi lansat albumul Vida, publicat la Editura Academiei Române.

BOOKFEST 2013 s-a deschis

Preşedintele Asociaţiei Editorilor din România, Grigore Arsene, alături de ambasadorul Elveţiei în România, Jean-Hubert Lebet, şi preşedintele Uniunii Editorilor, Mario De Mezzo, au tăiat, miercuri, panglica în semn de deschidere a Salonului de carte Bookfest 2013.

„În această ediţie vor fi prezente peste 200 de edituri din România, cei mai importanţi autori, critici literari, ziarişti, oameni politici şi specialişti în diverse ştiinţe economice (..) Vor fi multe activităţi, veţi putea viziona filme de artă, vor fi concerte de jazz şi vom avea lecturi publice la librăria Humanitas de lângă Cişmigiu. Totodată, vor fi multe tombole, iar intrarea este liberă graţie Ministerului Culturii”, a spus Grigore Arsene, miercuri, la deschiderea Bookfest 2013.

La eveniment a participat şi directorul în Ministerul Culturii Ioan Matei, care a transmis salutări din partea ministrului Culturii, Daniel Barbu, care nu a putut fi prezent la deschiderea Bookfest.

Pe de altă parte, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România, Grigore Arsene, a mai anunţat, miercuri, la deschiderea Bookfest 2013, că, anul viitor, ţara invitată de onoare la târg este Polonia.

Circa un milion de volume au pregătit editurile participante la cea de-a opta ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care se desfăşoară în perioada 29 mai – 2 iunie, în complexul Romexpo din Bucureşti.

Cei peste 200 de expozanţi – cele mai importante edituri şi distribuitori de carte din România – se desfăşoară pe 10.000 de metri pătraţi, în pavilioanele C1-C5 din complexul Romexpo.

Neagu Djuvara, Lucian Boia, Radu Beligan, Emil Hurezeanu, Lucian Croitoru sunt doar câteva dintre personalităţile care şi-au anuntat prezenţa la Bookfest 2013, alături de 24 de autori şi profesionişti ai cărţii prezentaţi de invitatul de onoare al ediţiei, trioul Germania, Austria şi Elveţia.

Programul de vizitare este: miercuri şi joi, între orele 10.00 şi 20.00, vineri şi sâmbătă, între 10.00 şi 22.00, iar duminică, de la 10.00 la 20.00. Intrarea publicului la Bookfest este liberă.

Salonul Internaţional de Carte Bookfest
este o manifestare de tradiţie organizată de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, cea mai importantă confederaţie patronală din mediul editorial românesc. Bookfest s-a impus încă de la prima ediţie, în 2006, în spaţiul cultural ca un eveniment care promovează lectura şi accesul consumatorilor de carte la produsele editoriale de calitate. Partenerul evenimentului este Ministerul Culturii.

Salonul International de Carte Bookfest va avea loc intre 29 mai si 2 iunie, la ROMEXPO

Au mai ramas doar 20 de zile pana la cea de-a VIII-a editie a Salonului International de Carte Bookfest 2013, cel mai asteptat eveniment de profil din Romania. Cele aproape 200 de edituri participante vor aduce pentru publicul vizitator aproape 1.000.000 de volume, dintre care citeva mii de titluri noi dar si 300 de evenimente interactive care vor reuni cititori, scriitori, artisti si personalitati culturale. Vizitatorii se vor putea bucura de reduceri de pana la 50% la standurile editurilor si vor putea castiga in premiera premii consistente la tombolele Bookfest.

La Bookfest 2013, publicul se va bucura de spiritul tanar al istoricului Neagu Djuvara cu ocazia lansarii volumului „O scurta istorie ilustrata a romanilor” si a sesiunii de autografe pe care o va sustine. Profesorul Lucian Boia va lansa o editie adaugita a volumului sau de succes in 2012, „De ce este Romania altfel?” si va participa la sesiunile de autografe cu ocazia lansarii noului sau volum, „Sfarsitul Occidentului? Spre lumea de maine”.

Bogdan Ghiu, Ioan Es. Pop, Nicolae Tzone, Lucian Vasilescu, Radu Voinescu si Varujan Vosganian vor participa la evenimentul de lansare a antologiei de poezie „Nascuti in ’58”, coordonata de Adrian Alui Gheorghe. Binecunoscutul ziarist Mircea Carp, voce inconfundabila a postului de radio Europa Libera, isi va lansa volumul de amintiri „Aici Mircea Carp, sa auzim numai de bine!”.

Psihologul Aurora Liiceanu isi provoaca cititorii cu volumul „Supuse sau rebele. Doua versiuni ale feminitatii”, si va participa la o dezbatere pornind de la volumul „Revolta Orientului”, alaturi de autoarea acestuia, Carmen Gavrila, si Elisabeta Lasconi, Daniela Zeca-Buzura, Selma Iusuf. Analistul Emil Hurezeanu va fi prezent alaturi de poetul Radu Vancu la lansarea romanului „Un singur cer deasupra lor”, de Ruxandra Cesereanu.

Tot la aceasta editie a Bookfest vor avea loc lansarea colectiei ¬Cartile copilariei¬ si prezentarea colectiei „Casa Regala”, in prezenta Altetei Sale Regale Principele Radu al Romaniei. Consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, isi va prezenta volumul „Sfarsitul reglementarii si ultimul reglementator”, iar fostul ministru Theodor Baconschi va intra in dialog cu ziaristul Armand Gosu pe marginea volumului „Legatura de chei. O marturie diplomatica”.

Maestrul Radu Beligan isi va prezenta „Note de insomniac”, iar autorul va oferi autografe si va discuta cu publicul. Seria Maestrii SF-ului romanesc, cuprinzand „Iarba cerului” de Constantin Cublesan, „Noptile memoriei” de Mircea Oprita si „Cuadratura cercului” de Gheorghe Sasarman va fi prezentata in premiera, la Bookfest.

Respectand traditia creata prin invitarea unui oaspete de onoare (Spania in 2010, Ungaria in 2011, Franta in 2012), Bookfest se bucura anul acesta de participarea Austriei, Elvetiei si Germaniei, prin proiectul international Trei tari, aceeasi limba, dezvoltat de Targul de Carte de la Frankfurt. Din partea invitatului de onoare vor veni in Romania 24 de invitati, astfel ca iubitorii de literatura vor avea ocazia sa ii intalneasca pe laureatii Premiului National al Cartii din Germania – Uwe Tellkamp si Katharina Hacker, pe laureatul Cartii anului 2011 din Elvetia – Catalin Dorian Florescu, pe doi dintre cei mai importanti prozatori austrieci ai momentului – Michael Stavaric si Joseph Winkler, pe Jan Koneffke (Germania) si Christian Haller (Elvetia) – precum si trei dintre reprezentantii generatiei tinere de prozatori de limba germana – Sasa Stanisic, Julya Rabinowich (Germania) si Jolanda Pinel (Elvetia).

Salonul International de Carte Bookfest va avea loc intre 29 mai si 2 iunie, la ROMEXPO, pavilioanele C1-C5. Programul de vizitare este: miercuri, 29 mai, si joi, 30 mai, intre orele 10.00 si 20.00, vineri si sambata, intre 10.00 si 22.00, iar duminica, de la 10.00 la 20.00. Intrarea publicului este libera! Programul final al evenimentelor si toate noutatile pregatite de edituri si de organizatorii Bookfest 2013 vor fi actualizate atat pe site-ul www.bookfest.ro si pe pagina de Facebook a Salonului International de Carte – www.facebook.com/BookfestRomania/ -, cat si pe site-urile editurilor si publicatiilor partenere.

Salonul International de Carte de la Torino

În perioada 16-20 mai 2013 va avea loc cea de-a XXVI-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino. Tema ediţiei din acest an este „La creatività. Dove osano le idee/ Creativitatea. Unde îndrăznesc ideile”. Romania va avea un stand naţional cu tema LIBROmania al Salone di Torino.

Standul României, cu o suprafaţă de 70 metri pătraţi, va fi realizat după un concept inspirat de tema principală ediției din acest an a Salonului. Situat în Pavilionul 3 P10-R09, Standul României va cuprinde: un spațiu dedicat vânzării de carte, organizat cu sprijinul Librăriei Humanitas; un spațiu destinat evenimentelor literare care vor avea loc în cadul Standului României; o cabină radio care va găzdui echipa Radio Torino International unul dintre parteneri media ai participării României la Salonul de Carte și un punct de informare turistică organizat în parteneriat cu Biroul Național de Turism al României în Italia.

Pe parcursul celor cinci zile, atât la Standul României, cât şi în alte săli din cadrul Salonului vor fi organizate manifestări care au scopul de a promova relaţiile bilaterale în domeniile literatură, traduceri şi politici editoriale. De asemenea se dorește stimularea interesului specialiştilor, editorilor şi traducătorilor pentru literatura română, contactele directe între scriitorii invitaţi şi publicul larg, precum şi păstrarea legăturii comunităţii româneşti cu valorile culturale ale ţării de origine. Astfel, manifestările organizate de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia pe parcursul desfăşurării Salonului Internaţional de Carte de la Torino vor reuni peste 30 de invitaţi: scriitori români, românişti, reprezentanţi ai unor edituri italiene, traducători de literatură română în limba italiană, jurnalişti, istorici și filosofi preocupați de cultura română.

Cei peste 30 de invitaţi, români şi italieni la această ediţie a Salonului aparţin unor domenii variate, reprezentative pentru profilul manifestării: scriitori, traducători, jurnalişti culturali, editori, critici literari, profesori, românişti (a se vedea în Anexă programul evenimentelor literare).

Organizarea anuală a prezenţei României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino se înscrie în strategia Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia privind promovarea literaturii române în Italia. Este al cincilea an consecutiv in care Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român, organizează participarea ţării noastre la cel mai important salon de carte din Italia.

Bun de Tipar – Gala Industriei de Carte din Romania

Joi, 25 aprilie, la Biblioteca Națională, va avea loc decernarea premiilor de excelență ale industriei de carte din România, în cadrul Galei „Bun de Tipar”.

Competiția, la care anul acesta s-au înscris peste 100 de instituții și peste 600 de proiecte – cu o treime mai multe decît la prima ediție –, a fost jurizată de o echipă formată din 9 specialiști, avîndu-l drept președinte pe Radu Dimitriu, directorul general al Editurii C.H. Beck. Lista finaliștilor poate fi consultată pe site-ul evenimentului www.galabundetipar.ro.

Spectacolul de decernare a premiilor celei de a doua ediții a Galei Industriei de Carte din România va fi prezentat de Irina Păcurariu, una dintre cele mai credibile și mai carismatice jurnaliste de televiziune din România. Desfășurătorul ediției de anul acesta a „Bun de Tipar” include, pe lîngă momentele cunoscute de premiere a laureaților, și 4 scurte filme de prezentare a unor proiecte care au schimbat date în istoria pieței de carte autohtone.
Momentul artistic va fi asigurat de Trio Zamfirescu.

Televiziunea națională, unul dintre cei trei mari susținători ai evenimentului (alături de Ministerul Culturii și Biblioteca Națională a României), va înregistra întreg spectacolul, urmînd să dedice o emisiune Galei – sîmbătă, 27 aprilie, de la ora 14.30, pe TVR 1. De asemenea, Radio 3net „Florian Pitiș” va înregistra spectacolul, urmînd să îl posteze pe site în cel mai scurt timp posibil.
În direct, Gala va fi transmisă pe site-ul televiziunii online privesc.eu, începînd cu ora 19.00.
Accesul la Gală se face pe bază de invitație.

Bun de Tipar – Gala Industriei de Carte din România este un proiect inițiat în mai 2012, de agenția Headsome Communication și Federaţia Editorilor din România.

Ziua Mondiala a Cartii si a Dreptului de Autor

Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor, instituită din 1996 la iniţiativa UNESCO, marchează moartea, la 23 aprilie 1616, a trei mari scriitori ai lumii: William Shakespeare, Miguel de Cervantes, respectiv Inca Garcilaso de la Vega, scriitor peruan de origine spaniolă.

De asemenea, 23 aprilie este ziua de naştere a multor oameni care au slujit peniţa, cum ar fi Maurice Druon, K. Laxness, Vladimir Nabokov, Josep Pla şi Manuel Mejía Vallejo.

Consiliul general al UNESCO a hotărât, în 1995, decretarea Zilei Mondiale a Cărţii şi a Dreptului de Autor la 23 aprilie, pentru a marca simbolic naşterea şi moartea acestor scriitori şi totodată pentru a încuraja lectura, un fenomen în scădere dramatică. Prima Zi Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor a fost marcată la 23 aprilie 1996.

Iniţiativa instituirii acestei zile aparţine Spaniei, unde anual, la 23 aprilie, are loc Festivalul Trandafirilor, manifestare dedicată Sfântului Gheorghe (Sfântul Jordi) şi comemorării scriitorilor Miguel de Cervantes şi William Shakespeare. La Diada de Sant Jordi coincide cu comemorarea Sfântului George, care este ocrotitorul oraşului Barcelona.

Încă din Evul Mediu, în această zi fetele şi femeile primesc flori, iar bărbaţii – cărţi.

Obiceiul oferirii cărţilor a fost practicat abia după 1616, anul în care au murit Miguel de Cervantes şi William Shakespeare.

Din 1964, 23 aprilie a devenit Ziua Cărţii pentru toate ţările în care se vorbea spaniola şi portugheza.

Din 1996, la 23 aprilie, în aproape toate ţările lumii sunt organizate expoziţii de carte, lecturi publice şi o serie de manifestări menite să încurajeze şi să popularizeze lectura, o activitate supusă unor provocări, în condiţiile dezvoltării rapide televiziunii, internetului, jocurilor electronice şi a altor mijloace moderne de informare şi de divertisment.

În 2001, Madrid a fost primul oraş desemnat capitală mondială a cărţii. Anul acesta, capitala thailandeză Bangkok este oraşul desemnat de UNESCO drept capitală mondială a cărţii, în scopul promovării unui program naţional de popularizare a lecturii în rândul tinerilor şi persoanelor defavorizate.

Cu această ocazie, la sediul Institutul Cervantes din Bucureşti vor avea loc numeroase activităţi culturale, având în vedere că în România pe 23 aprilie este marcată Ziua Bibliotecarului.

Noaptea cartilor deschise in centrul vechi al Bucurestiului

Noaptea cărţilor deschise – un eveniment în care oamenii vor fi întâmpinaţi de mii de cărţi deschise şi desfăşurate pe toată strada Lipscani din Bucureşti – se va desfăşura pe 23 aprilie, începând cu ora 18.00 şi până târziu în noapte, anunta Editura Litera.

Evenimentul va marca Ziua Mondială a Cărţii.

Noaptea cărţilor deschise va avea loc în centrul vechi al Bucureştiului, începând cu ora 18.00 şi până târziu în noapte. Trecătorii din zonă vor fi întâmpinaţi de mii de cărţi deschise şi desfăşurate pe toată strada Lipscani, de la intersecţia cu strada Smârdan până la Calea Victoriei.

Organizatorii îi vor invita pe toţi trecătorii să îşi aleagă una sau mai multe cărţi dintre cele peste 3.000 dăruite de Editura Litera.

Totodată, 23 aprilie reprezintă o dată simbolică pentru literatura universală: în această zi, în anul 1616, au murit Miguel de Cervantes şi William Shakespeare. La aceeaşi dată, dar în alţi ani, s-au născut ori au decedat scriitori celebri precum Maurice Druon, Vladimir Nabokov şi Josep Pla.

Pornind de la aceste considerente, în anul 1995, Congresul General UNESCO a declarat 23 aprilie Zi Mondială a Cărţii, pentru a le aduce astfel un tribut tuturor scriitorilor şi, în acelaşi timp, pentru a-i încuraja pe toţi cititorii, dar în special pe tineri, să (re)descopere plăcerea lecturii.

 

Bookfest 2013 – inscrieri prelungite pana pe 25 aprilie 2013

Expozanții care doresc să participe la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2013 se mai pot înscrie pe site-ul www.bookfest.ro până pe 25 aprilie 2013, a decis Comitetul Director al Asociației Editorilor din România. Totuşi, cei care se vor înscrie după termenul iniţial de 11 aprilie, menţionat în Regulamentul General şi Tehnic Bookfest 2013, nu mai au garantat același amplasament al standurilor, având prioritate cei care s-au înscris până la data limită prevăzută inițial.

Cea de-a VIII-a ediţie a Salonul Internaţional de Carte Bookfest va avea loc în perioada 29 mai – 2 iunie 2013, în pavilioanele C1-C5 din cadrul Romexpo. Bookfest este cel mai important salon de carte din România, ajuns deja singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă. Anul trecut invitatul de onoare a fost Franța, iar publicul a avut ocazia să se întâlnească cu personalităţi importante ale culturii contemporane franceze ca Bernard Pivot sau Michel Houellebecq. Circa 90.000 de vizitatori au trecut pe la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2012 (30 mai – 03 iunie), luând parte la peste 300 de evenimente (lansări, dezbateri, colocvii, concerte, evenimente pentru copii, proiecții cinematografice, evenimente interactive).

Invitatul de onoare de anul acesta va fi Literatura germană, prin participarea Austriei, Elveției și Germaniei, în cadrul proiectului internațional Trei țări, aceeași limbă, dezvoltat de Târgul de Carte de la Frankfurt. Standul internaţional va cuprinde o amplă expoziţie de carte, incluzând noutăţi editoriale din toate domeniile. În acelaşi stand este prevăzut şi un spaţiu de manifestări, precum şi o librărie cu cărţi în limba germană. Aici se va putea găsi o ofertă bogată de titluri, de la literatură contemporană, cărţi de referinţă, dicţionare, manuale, până la literatură pentru copii şi, nu în ultimul rând jocuri, muzică şi filme. Nu vor lipsi de la vânzare titlurile în original ale autorilor germani, austrieci şi elveţieni, prezenţi la întâlnirile cu publicul cititor bucureştean. Autori, editori, ilustratori, traducători și jurnalişti din cele trei ţări de limbă germană vor sta la dispoziţia publicului şi a specialiştilor, pe tot parcursul celor cinci zile de târg.