Category Archives: Film - Page 14

„Sorry We Missed You”/ „În absența dvs.”

„Sorry We Missed You” „În absența dvs.”„Sorry We Missed You”/ „În absența dvs.” (r. Ken Loach | Marea Britanie, Franța, Belgia  | distribuitor: Independența Film)

Ricky, Abby și cei doi copii ai lor locuiesc la Newcastle. Sunt o familie puternică și au grijă unii de alții, chiar dacă se zbat în datorii. Rămas temporar fără loc de muncă, Ricky vede o șansă formidabilă atunci când se ivește ocazia de a fi curier și șofer pe propria sa mașină. Abby, soția sa, îngrijitoare la domiciliu, îl ajută să-și împlinească visul vânzându-și propria mașină, astfel încât Ricky să își cumpere o autoutilitară și să devină șofer independent.

Curând, Ricky descoperă că trebuie să dea socoteală firmei de transport care îi repartizează cursele și îi controlează munca și, în final, viața sa și pe cea a familiei.

 

„It Must Be Heaven”/ „Paradisul, probabil”

„It Must Be Heaven” „Paradisul, probabil”„It Must Be Heaven”/ „Paradisul, probabil” (r. Elia Suleiman| Franța, Qatar, Germania, Canada, Turcia, Teritoriile Palestiniene |distribuitor: Independența Film)

Elia Suleiman emigrează din Palestina în căutarea unui nou „acasă”, însă, își dă seama curând că țara sa de origine îl urmează ca o umbră. Promisiunea unei vieți noi se transformă rapid într-o comedie absurdă. Oricât de departe ar călători, de la Paris la New York, apare ceva care-i amintește de patria lăsată în urmă. Un film în cheie comică, semnat de regizorul multipremiat Elia Suleiman, care explorează noțiuni precum identitatea, naționalitatea și apartenența.

„Il Traditore”/ „Trădătorul”

„Il Traditore” „Trădătorul”„Il Traditore”/ „Trădătorul” (r. Marco Bellocchio | Italia, Franța, Germania, Brazilia | distribuitor: Independența Film)

Lungmetrajul lui Marco Bellocchio spune povestea adevărată a lui Tommaso Buscetta, supranumit „capul celor două lumi”, primul informator din interiorul mafiei siciliene a anilor ’80. Decizia acestuia de a-l întâlni pe judecătorul Giovanni Falcone și de a-și trăda jurământul de credință făcut clanului Cosa Nostra a dus la arestarea a peste 300 de membri ai mafiei italiene.

„Les Miserables”/ „Mizerabilii”

„Les Miserables” „Mizerabilii” (r. Ladj Ly | Franța | distribuitor: Independența Film)

Inspirat din revoltele anului 2005 din Paris, declanșate de moartea a doi tineri în timpul unui raid al forțelor de ordine, „Les Miserables”/ „Mizerabilii” spune povestea lui Stephane, proaspăt mutat din Cherbourg, care se alătură brigăzii anti-criminalitate din Montfermeil, un cartier problematic din suburbiile Parisului. Făcând echipă cu Chris și Gwada, colegii săi mult mai experimentați, Stephane descoperă rapid tensiunile dintre diferitele bande care domină cartierul, dar și dintre localnici și poliție.

Targ de carte Gaudeamus
Prezentarea generală a Politicii de Cookies

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.

Puteți ajusta toate setările cookie-urilor navigând în filele din stânga.

Mai multe informații despre politica noastră privind cookie-urile.