„Shaping” – obiecte de artă realizate în sticlă, expuse la ICR Budapesta

Eveniment Shaping

foto: ICR.ro

Marți, 13 septembrie 2022, ora 18.00, la Institutul Cultural Român de la Budapesta se deschide expoziția de obiecte din sticlă „Shaping”, în galeriile din str. Izsó nr. 5. Realizată de ICR Budapesta, în colaborare cu Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca (UAD), Universitatea de Arte din București (UNARTE) și Universitatea de Artă și Design Moholy-Nagy (MOME), expoziția va fi vernisată de Koós Pál, prorectorul Universității de Artă și Design „Moholy-Nagy”, în prezența curatorilor Alexandra Mureșan (UAD), Ioana Stelea (UNARTE), S’őke Barbara (MOME) și a asistentei-curator Iulia Iacob (UAD).

Expoziția prezintă lucrări realizate de artiști consacrați și profesori, alături de cele ale unor studenți, într-un context coerent, unificator. Lucrările vor fi itinerate la Galeria UNA din București și la Galeria UAD din Cluj-Napoca, prin parteneriatul și implicarea Institutului „Liszt Ferenc”.

Artiști participanți:

MOME – Budapesta:Borkovics Péter, Dezső Renáta, Pattantyús Gergely, Polyák János, alături de studenții Baranyay Szabolcs, Doktor Melinda, Köte Tamás, Légrády Lilly Julia, Márz Emese.

UAD – Cluj:Dan Alban, Răzvan Botiș, Vioara Dinu, Adina Jurca, Alexandra Mureșan, Ana Maria Nagy, Ana Semenescu, Valer Semenescu, alături de studenții Diana Ardelean, Oriana Aslovici, Diana Bradu, Larisa Călărășiu, Gabriel Cozma, Alexandru Gherman, Roxana Fogaș, Ana Maria Mandi, Sebastian Moldovan, Raluca Pârlițeanu, Bonnie Rotar, Daria Rusu, Bianca Stoica, Cyntia Tincă, Gou Xiaowen.

UNARTE- București:Lucian Butucariu, Cătălin Hrimiuc, Ovidiu Ionescu, Dan Popovici, Ioana Stelea, împreună cu absolvenții Ana Bradu, Mădălina Ion – Dima, Dan Marincovici, Mădălina Vîrban și alături de studenții Iarina Barabas, Lydia Ciesileski, Ioana Cîrjă, Swami Filippelli, Maria Gongoroiu, Ana-Maria Mireanu, Anca Niculina Mihăilă, Anastasia Nicolae, Ramona Prodan, Matei Siminic, Laura Țucă.

Proiectul continuă seria colaborărilor între artiștii români și maghiari, respectiv între instituții academice de artă, inițiată de ICR Budapesta în 2021, prin proiectul de artă textilă „Maestru și ucenic”. Declararea anului 2022 de către ONU drept Anul Internațional al Sticlei a oferit un argument în plus pentru promovarea calității sticlei, material artistic și sursă de inspirație pentru relațiile interumane: transparența, fragilitatea, maleabilitatea, reciclabilitatea pot hrăni viziunea unei lumi sincere, grijulii, conștiente, responsabile și sustenabile.

Expoziția „Shaping” se închide sâmbătă, 8 octombrie 2022, ora 17.00, cu un workshop condus de artista sticlar Dimény Luca,care va prezenta procesul complet de creare a unei mărgele, prin modelarea sticlei la flacără directă.

 

Sursa: ICR.ro

Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova deschide stagiunea 2022 – 2023

Spectaol Oedip Rege

foto: tncms.ro

Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova deschide stagiunea 2022 – 2023 cu spectacolul „Oedip Rege” de Sofocle, în regia lui Declan Donnellan şi scenografia lui Nick Ormerod.

Evenimentul va avea loc joi, 15 septembrie, ora 19:00, iar următoarele reprezentaţii ale acestei producţii sunt programate în 16, 17, 24, 25 septembrie, de la aceeaşi oră.

Distribuţia este alcătuită din actorii Naţionalului craiovean: Claudiu Mihail, Ramona Drăgulescu, Vlad Udrescu, Tamara Popescu, Alex Calangiu, Nicolae Vicol, Iulia Colan, Angel Rababoc, Raluca Păun, Ovidiu Cârstea, Eugen Titu, Corina Druc, şi Bruno Noferi, Ioana Andone, Irina Danciu, Adelina Galiceanu, Roxana Mutu, Mihai Alexandru Purcaru, Petri Ştefănescu, Cătălina Vînătoru, Iarina Zidaru, Ioana Vicol, Romana Vicol.

Biletele se pot achiziţiona atât online, direct din site-ul instituţiei https://www.tncms.ro cât şi în format fizic, de la agenţia teatrală.

Ambalaj compozit

Ambalaj compozit – ambalaj confecţionat din două sau mai multe straturi din materiale diferite care nu pot fi separate manual şi formează o singură unitate integrală având un receptacul interior şi un înveliş exterior, care este umplut, depozitat, transportat şi golit ca atare

Ambalaj reutilizabil

Ambalaj reutilizabil – ambalaj care a fost conceput, proiectat şi introdus pe piaţă pentru a realiza, în cadrul ciclului său de viaţă, mai multe cicluri sau rotaţii, fiind reumplut sau reutilizat în acelaşi scop pentru care a fost conceput

Ambalaj terţiar – ambalaj pentru transport

Ambalaj terţiar – ambalaj pentru transport – ambalaj conceput pentru a uşura manipularea şi transportul unui număr de unităţi de vânzare sau ambalaje grupate, în scopul prevenirii deteriorării în timpul manipulării ori transportului. Ambalajul pentru transport nu include containerele rutiere, feroviare, navale sau aeriene

Ambalaj secundar – ambalaj grupat, supraambalaj

Ambalaj secundar – ambalaj grupat, supraambalaj – ambalaj conceput pentru a constitui la punctul de achiziţie o grupare a unui număr de unităţi de vânzare, indiferent dacă acesta este vândut ca atare către utilizator sau consumatorul final ori dacă el serveşte numai ca mijloc de umplere a rafturilor în punctul de vânzare; el poate fi separat de produs fără a afecta caracteristicile produsului

Ambalaj primar – ambalaj de vânzare

Ambalaj primar – ambalaj de vânzare – ambalaj conceput şi realizat pentru a îndeplini funcţia de unitate de vânzare, pentru utilizatorul final sau consumator, în punctul de achiziţie

Noua stagiune la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti

Teatrul National BucurestiNoua stagiune la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti se deschide pe 10 şi 11 septembrie cu reprezentaţii ale spectacolului „Maşinăria” în regia lui Alexander Hausvater, musical pe libret de Jason Loewith şi Joshua Schmidt, după piesa „The Adding Machine” de Elmer Rice.

Premiere în septembrie şi octombrie 2022  (stagiunea 2022-2023):

10, 11 septembrie (avanpremieră), 28 septembrie (premieră) – „Maşinăria”: Musicalul, libret de Jason Loewith şi Joshua Schmidt, după piesa „The Adding Machine” de Elmer Rice, regia Alexander Hausvater, scenografia Adina Mastalier.
Traducere: Geanina Jinaru-Doboş
Este un musical „noir”, incitant şi comic, o poveste despre preţul sufletului omenesc, susţinută de partitura obsedantă a lui Joshua Schmidt, cu influenţe gospel, operă, jazz şi rock and roll.
Coproducţie cu Asociaţia Centrul Român pentru Educaţie Artistică şi Socială CREAS, Producător Victor Bucur.
Sala STUDIO

17-18 septembrie – „Exil” , spectacol de Alexandra Badea (text şi regie)
Scenografia: Cosmin Florea
Alexandra Badea : dramaturg şi regizoare cu o carieră prodigioasă în Franţa (Marele Premiul pentru Dramaturgie 2013, Cavaler al Artelor şi Literelor, colaborator al Théâtre National de la Colline din Paris)
Sala Ion Caramitru (Pagina de site a spectacolului, în construcţie).

21  septembrie (dată estimată) – „Cei drepţi”, adaptarea după  Albert Camus şi regia Mihai Măniuţiu. Decorul Adrian Damian. Costume Luiza Enescu.
Traducerea : Marcel Aderca.
Cu: Marius Manole, Marius Bodochi, Maia Morgenstern, Raluca Aprodu, Mirela Oprişor, Ciprian Nicula
Sala  STUDIO

4,5 octombrie (date estimate) – „Bolta cerească” de Lucy Kirkwood, regia Gelu Colceag, scenografia Lililana Cenean, Ştefan Caragiu, Traducerea: Andrei Marinescu

Sala ATELIER

Premiere până la sfârşitul anului 2022:

„Creatorul de teatru” de Thomas Bernhard, regia Alexandru Dabija, scenografia arh. Gabi Albu
cu Marcel Iureş si actori ai TNB : Alexandru Bindea, Ana Ciontea, Alexandra Sălceanu, Lucian Iftime, Afrodita Andone, Victoria Dicu (remake al unui spectacol de la Teatrul Act)
Sala STUDIO (Pagina de site a spectacolului, în construcţie)

„Act veneţian” de Camil Petrescu,  RegiaAlexa Visarion, Scenografia Viorica Petrovici
Cu Richard Bovnoczki şi Mirela Oprişor
Sala ATELIER (Pagina de site a spectacolului, în construcţie).

 

„Balaur” – film romanesc

„Balaur”, lungmetrajul de debut al lui Octav Chelaru, inspirat din evenimente reale, urmăreşte povestea Ecaterinei, tânără profesoară de religie la liceu şi soţie de preot, care se aventurează într-o relaţie extraconjugală cu Iuliu, unul dintre elevii săi. În încercarea de a-l ţine sub control pe tânărul ei iubit şi de a-şi proteja familia, începe însă să-şi piardă ea însăşi controlul. În timp ce femeia se confruntă cu o adevărată criză de credinţă, pasiunea băiatului devine din ce în ce mai periculoasă. Filmul va rula pe ecrane din 9 septembrie.

Filmul ii are ca protagonisti pe Mălina Manovici şi Alexandru Papadopol în rolurile principale.

Filmul „Balaur” va rula în cinematografe din 9 septembrie şi va avea premiera de gală pe 29 august.

 

ZUHAL – teaser

Zuhal e o femeie din clasa de mijloc superioară, cu un loc de muncă bine plătit, o casă frumoasă în Istanbul și o relație de lungă durată. Viața ei obișnuită, cu problemele zilnice, afaceri și apeluri cu iubitul ei, se schimbă atunci când aude un sunet de pisică într-o noapte. Din cauza acestui sunet, despre care crede că vine dintr-un apartament, e forțată să comunice cu vecinii ei, pe care îi evită în mod deliberat. Cu toate astea, nu poate convinge pe nimeni de existența sunetului. În debutul său, după trei scurtmetraje premiate, Nazlı Elif Durlu spune povestea unei protagonist puternice, cu umor întunecat și personaje pline de viață.

ZUHAL
Turcia-Germania – 2021
88 min

Regizor: Nazlı Elif Durlu
Scenariu: Nazlı Elif Durlu, Ziya Demirel
Imagine: Sebastian Weber
Cu: Nihal Yalçın, Sadi Celil Cengiz, Çağdaş Ekin Şişman, Sena Başdoğan, Sencar Sağdıç, Aysan Sümercan, Serpil Gül, Burcu Halaçoğlu, Sarp Aydınoğlu, Fatih Al, Şebnem Sönmez, Nur Sürer, Ilgaz Kocatürk