Cu 102 voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi o „abţinere”, plenul Senatului a aprobat pe 31 August drept Ziua Limbii Române.
Potrivit proiectului de lege, evenimentul va fi marcat prin „organizarea unor manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, conscrate istoriei limbii române”. Potrivit motivaţiei, limba română reprezintă „fundamentul identităţii naţionale” şi „din aproximativ 32 de milioane de vorbitori de limba română, 10 milioane trăiesc astăzi în afara graniţelor României şi din ei, 4 milioane sunt în Republica Moldova”.
„Românii din afara graniţelor trebuie să simtă că sunt sprijiniţi în demersurile lor de păstrare a culturii şi identităţii naţionale, prin oferirea educaţiei în limba română, oriunde s-ar afla”, mai susţin iniţiatorii.
Proiectul a fost iniţiat de 166 de senatori şi deputaţi din toate partidele parlamentare, printre care Anca Boagiu, Sulfina Barbu,Traian Igaş, Ion Ariton, Puiu Haşotti, Varujan Vosganian, Mihail Hărdău, Cristian Diaconescu, Ecaterina Andronescu, Albert Almos, Radu Berceanu, Titus Corlăţean.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest act normativ.