„De la cortina de fier la teatrul fara perdea”, de Doina Papp

Editura Academiei şi ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, anunţă apariţia volumului De la cortina de fier la teatrul fara perdea de Doina Papp (ediţie revăzută şi adăugită) şi vă invită vineri, 31 ianuarie 2014, de la ora 14.00, la evenimentul de lansare a cărţii, ce va avea loc în Librăria Sadoveanu din Bulevardul Magheru.

Invitaţii speciali ai evenimentului sunt:
– D.R. Popescu- scriitor, director al Editurii ACADEMIEI.
– Prof. univ dr. Ludmila Patlanjoglu – UNATC;
– Oana Stoica – critic de teatru, cronicar al revistei Dilema Veche;
– Gelu Negrea – critic literar, Editura Academiei;

Vor participa, de asemenea, şi reprezentanţi ai ARCUB şi ai Teatrului de Comedie, care au avut o contribuţie semnificativă la realizarea acestui proiect editorial.

Volumul constituie o panoramă a teatrului românesc postdecembrist în context universal, realizată din unghi subiectiv de unul dintre cronicarii teatrali de marcă ai momentului. În paginilie cărţii, este inclusă o analiză minuţioasă a unor spectacole, personalităţi creatoare, instituţii şi evenimente, studiate din perspectiva unui parcurs interesant al epocii menţionate.

Aparitia acestui volum in ediţie revăzută şi adăugită va ofera prilejul să descoperiţi o carte plină de informaţii relevante pentru istoria teatrului românesc.

Leave a Comment


NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Targ de carte Gaudeamus
Prezentarea generală a Politicii de Cookies

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.

Puteți ajusta toate setările cookie-urilor navigând în filele din stânga.

Mai multe informații despre politica noastră privind cookie-urile.