HAGIOGRAFÍE s.f. |Ramură|Ramură| a |teologiei|teologie| care se ocupă cu |vieţile|viata| |sfinţilor|sfant|; hagiologie. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographie. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române
Conform DEX (Dicționarul Explicativ al Limbii Române), hagiografie înseamnă:
- Literatură religioasă care tratează viețile și faptele sfinților; poate include descrieri idealizate ale acestora.
- Descriere exagerat de elogioasă a vieții sau a activității unei persoane, adesea fără a menționa aspectele mai puțin favorabile.
Termenul provine din limba greacă: hágios („sfânt”) și gráphein („a scrie”), desemnând inițial scrieri bisericești dedicate sfinților.
Câteva exemple de hagiografii din literatura religioasă și culturală sunt:
1. Viețile Sfinților
- Scrieri din tradiția creștină, precum „Viețile Sfinților pe luna ianuarie, februarie etc.” compilate de diverși autori religioși. Acestea conțin relatări despre sfinți creștini și martiri, punând accent pe miracolele și virtutea lor exemplară.
2. Hagiografia Sfântului Francisc de Assisi
- Scrisă de Sfântul Bonaventura, aceasta descrie viața și realizările Sfântului Francisc, fondatorul Ordinului Franciscan.
3. Viețile Sfinților Părinți ai Deșertului
- Relatări despre anahoreții și pustnicii care au trăit în deșerturile Egiptului și Palestinei, cum ar fi Sfântul Antonie cel Mare.
4. Hagiografia modernă
- Exemple din biografii contemporane pot include portrete elogioase ale unor personalități importante din diverse domenii (artă, știință sau politică), chiar dacă nu sunt legate de religie. De exemplu, biografiile unor lideri carismatici care omit criticile pentru a-i prezenta într-o lumină idealizată.
0 Comments.