Dictionare, cuvinte, definitii, carti, evenimente, filme, teatru

OBICÉI, obiceiuri, s.n. 1. Deprindere individuală câştigată prin repetarea frecventă a aceleiaşi acţiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obişnuinţă, învăţ. * Loc. adv. De obicei = de regulă, în mod obişnuit, în genere. * Loc. vb. A avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obişnui. 2. Deprindere consacrată; mod de a se purta, de a se îmbrăca, rânduială, uz etc. comune unui popor sau unei comunităţi omeneşti; |datină|datină|, |tradiţie|tradiţie|, |uzanţă|uzanţă|, uz, rânduială. 3. (Înv.) Lege nescrisă, drept sau obligaţie statornicite prin tradiţie; |cutumă|cutumă|. * Obiceiul pământului = denumire specifică dată cutumei în ţările româneşti în timpul orânduirii feudale. [Pl. şi: obiceie] – Din bg. običaj. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române