Category Archives: Carte - Page 11

LANSARE: „Teatru scris”, de Liviu Franga

Teatru scris

foto unibuc.ro

Miercuri, 25 ianuarie 2017, ora 17:00, la Librăria „Mihai Eminescu” – în apropiere de sediul Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București din str. Edgar Quinet, nr. 5-7 -, în Sala de Conferințe (la subsol), va avea loc lansarea volumului Teatru scris, de Liviu Franga.

Vor contribui la discuția asupra volumului, prin luări de cuvânt, Ioana Crăciun-Fischer, Roxana Utale și Carmen Vioreanu, alături de scriitorul Bedros Horasangian.

Intervențiile, inclusiv ale celor care vor fi prezenți la lansare, vor fi moderate de Valentin Ajder, Directorul Editurii Eikon, care a publicat volumul, lansat prima oară în cadrul ediției din toamnă a Târgului Gaudeamus.

Save

„Carol I al României. Un monarh devotat”, de Sorin Liviu Damean

Coperta Carol I al României. Un monarh devotat

foto Editura Cetatea de Scaun

Cartea „Carol I al României. Un monarh devotat”, de Sorin Liviu Damean, apăruta la Editura Cetatea de Scaun, va fi lansata joi, la ora 18,00, în Salonul Cerchez de la Muzeul Naţional Cotroceni, informeaza Agerpres.

Evenimentul este prilejuit de Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită la 15 ianuarie, ziua naşterii poetului naţional Mihai Eminescu.

„Istoria regalităţii din România este legată de Cotroceni şi, de-a lungul timpului, Muzeul Naţional Cotroceni a organizat expoziţii şi evenimente culturale având ca subiect viaţa şi activitatea personalităţilor legate de acest loc: regele Carol I, regina Elisabeta, regele Ferdinand I, regina Maria. Evenimentele legate de promovarea cărţilor având ca subiect regalitatea s-au bucurat de atenţia publicului iar lansarea cărţii ‘Carol I al României. Un monarh devotat’ vine să continue această preocupare a Muzeului Naţional Cotroceni de a aduce în prim plan noile cercetări asupra subiectului şi valorificarea lor prin lucrări, care să îmbogăţească percepţia societăţii despre această importantă perioadă din istoria românilor”, informează un comunicat al Serviciului Relaţii Publice al muzeului.

Ceea ce ne propune profesorul Sorin Liviu Damean cu noua sa lucrare este o altă dovadă de mare seriozitate. Pentru că Domnia Sa este un om serios. Deopotrivă ca profesor şi cercetător. Scrisul său nu tresare ca apa unui pârâu de munte. E un scris care învăluie cuvintele, le aşterne peste, şi ceea ce iese în final e o poveste, povestea unui om, Regele Carol I, care conduce o ţară şi vede (vede el, dar vedem şi noi), cum creşte ţara în urma lui. Tentaţia de a spune că omul respectiv face totul e mare. O zice Carol însuşi în 1893: „Mă întreb, care ar fi fost configuraţia Europei, dacă eu n-aş fi venit în România? Această aserţiune sună ca o trufie (chiar e, n.n.), dar eu sunt convins că destinele popoarelor depind adesea doar de un singur om, care este, în acest caz, unealta lui Dumnezeu”. A fost Carol I unealta lui Dumnezeu? El o crede: „Poate şi altcineva ar fi putut să preia această misiune şi ar fi putut s-o ducă la capăt cu mai mult succes, dar mă întreb dacă ar fi avut răbdarea şi tenacitatea să ia asupra lui toată osteneala şi munca şi să suporte toate luptele şi adversităţile. O întreprindere atât de grea depinde adesea mai mult de temperament decât de capacitate”. Regele nostru apare astfel ca o fiinţă providenţială, „unsul lui Dumnezeu” din ev mediu, unii dintre contemporanii săi nevăzându-l ca pe o fiinţă normală, înzestrată cu sensibilitate. „Dar nu sunt decât un om”, îi spunea el unei americance care în apropierea Peleşului sărise într-o râpă, gata să-şi frângă gâtul numai pentru a avea privilegiul să strângă mâna unui rege. „Nu este oare curios că nimeni, nimeni nu pare să gândească că sunt şi eu om de carne şi sânge ca toată lumea?” Aici se înşela, confundându-i pe trepăduşii care umblau prin castelele regale, de la Peleş, Pelişor, Cotroceni sau Foişor, cu „toată lumea”.
prof. univ. dr. Ion Bulei

Potrivit autorului, cartea este o lucrare biografică, în paginile căreia cititorul va găsi „idei mai vechi, deja publicate, care au trecut testul criticilor, cât şi numeroase elemente de noutate şi de interpretare”.

Carol I al României. Un monarh devotat
Autor: Sorin Liviu Damean
ISBN 978-606-537-358-7
Nr. pagini 390
Format 13×20 cm

Cartea poate fi comandata online de aici

LANSARE: „Poate fi trimis Dumnezeu în exil?Despre riscurile mântuirii și șansa răbdării” de Mihai Frățilă

LANSARE Poate fi trimis Dumnezeu în exil?

foto Editura Humanitas

Editura Humanitas vă invită sâmbătă, 17 decembrie, ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea cărţii „Poate fi trimis Dumnezeu în exil?Despre riscurile mântuirii și șansa răbdării” de Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic de Bucureşti. La eveniment vor vorbi Preasfinţia Sa Mihai Frățilă, Francisca Băltăceanu, Monica Brăşteanu şi părintele Marius Taloş.

„Să scrii astăzi despre răbdare poate lăsa impresia unei prezumţii fără margini. Rătăcirile şi confuzia lumii în care trăim – tot mai străină de valorile sufleteşti – par să ne condamne împrăştierii. Pentru mulţi europeni a fi religios azi a devenit un semn de slăbiciune, dat fiind că pierderea reperelor creştine a dus la marginalizarea persoanelor formate în credinţă. Acest lucru ne face să simţim astăzi nu doar formidabila povară a desacralizării, dar şi riscul de a-l trimite pe Dumnezeu în exil.
Înainte ca Dumnezeu să fie un drept al omului, este omul dreptul lui Dumnezeu. În vreme ce noi distrugem lumea prin nerăbdare, răbdarea divină îi îngăduie să continue, pentru a-şi găsi mântuirea. Dar omul nu poate să păşească peste pragul răbdării, în conştiinţă şi speranţă, decât numai prin dialogul cu Hristos, alături de semeni. Tocmai de aceea, pentru că răbdarea rămâne o mare şansă, paginile de faţă invită la descoperirea multor lucruri necesare care, la prima vedere, par să fi dispărut de mult de pe firmamentul binelui în această lume.“ (Mihai FRĂȚILĂ)

  • Titlu: Poate fi trimis Dumnezeu în exil?
  • Subtitlu: Despre riscurile mântuirii și șansa răbdării
  • An aparitie: 2016
  • Ediție: I
  • Pagini: 96
  • Format: 13×20 cm
  • ISBN: 978-973-50-5520-2

Cartea poate fi comandata online aici.

„Arhanghelul Raul”, de OVIDIU EFTIMIE

Cartea Arhanghelul Raul

foto Editura Nemira

Raul, un publicitar din Bucuresti, nu banuia ca atunci cand va muri va ajunge in Iad. Si nici ca de acolo se va intoarce pe Pamant nemuritor si cu misiunea de a preveni Apocalipsa: invazia nemuritorilor prin gaura spatio-temporala din gara de la Teius. Intre timp, agentul SRI Popescu este trimis sa se infiltreze in randurile nasilor de tren CFR si descopera ca acestia formeaza, de fapt, o armata secreta care se lupta cu fortele supranaturale de pe teritoriul Romaniei. De la arme cu plasma la calatoriile cu locomotiva Soapta lui Zamolxe, prin nodul temporal din gara Brasov si goana dupa o creatura multidimensionala care poate fi cheia salvarii omenirii, Raul, Popescu si nasii de tren se confrunta nu doar cu paradoxuri spatiu-timp, ci si cu subfinantarea cronica ce afecteaza toate institutiile de stat, inclusiv cele care se ocupa de fenomene paranormale.

 

Romanul lui Ovidiu Eftimie este un science fiction romanesc in care spatii banale precum cartierul Pantelimon, gara din Brasov, un birou din Ministerul Transporturilor sau trenul spre Teius sunt scene pentru discutii despre calatorii in timp si lupte cu fiinte multidimensionale – toate pentru a preveni Apocalipsa. Personajele sunt oameni de zi cu zi: un creativ publicitar, un nas de tren, un politician, un agent, tipologii la care cititorul nu se va mai uita niciodata cu aceiasi ochi dupa ce-i va vedea in actiune. 

Umorul si satira autorului vin din familia de scriitori central-europeni ca Borumil Hrabal sau Karel Čapek.

ColectiaNautilus
ISBN978-606-758-771-5
Cod bara9786067587715
AutorOvidiu Eftimie
FormatPaperback
Dimensiuni130 x 200 mm
Nr. pagini192
Numar volume1

Cartea poate fi comandata online de aici

LANSARE: „La școală cu Regele Mihai. Povestea Clasei Palatine”, de Tudor Vișan-Miu – Institutul Cultural Român, 2 noiembrie 2016

LANSARE La școală cu Regele Mihai. Povestea Clasei Palatine

foto icr.ro

Miercuri, 2 noiembrie 2016, ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București) va avea loc lansarea volumului La școală cu Regele Mihai. Povestea Clasei Palatine de Tudor Vișan-Miu, apărut la Editura Corint în colecția „Istorie cu blazon”. Alături de autor, vor lua cuvântul istoricul Georgeta Filitti, președintele ICR, Radu Boroianu, și coordonatorul colectiei „Istorie cu blazon”, istoricul Filip-Lucian Iorga. La eveniment va fi prezentă și A.S.R. Principesa Maria.

Noul titlu al colecției „Istorie cu blazon”, La școală cu Regele Mihai. Povestea Clasei Palatine de Tudor Vișan-Miu reprezintă o sinteză solid documentată despre etapa formării Regelui Mihai și despre specificul Clasei Palatine, o metodă de educare cu adevărat originală. Astfel, tânărul autor Tudor Vișan-Miu reunește citatele unor scriitori consacrați care au abordat această temă, memoriile Regelui și ale colegilor săi de școală, precum și documente inedite ale Arhivelor Naționale și ale presei vremii, și recreează cu migală contextul politic și social al epocii, precum și tensiunea unei perioade tulburi a istoriei României – un exemplu în acest sens este bacalaureatul Principelui Moştenitor desfășurat pe 27 iunie 1940, în chiar ziua în care Consiliul de Coroană acceptă ultimatumul sovietic şi cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord.

„Ca nepot al lui Duiliu Zamfirescu, fac parte dintr-o familie care a profesat scrisul și diplomația, cum au făcut bunicul, tatăl, sora și fratele meu. Ca și Regele, și eu am fost pasionat de motoare. I-am fost Măriei Sale coleg, prieten și partener în hobby-ul cu mașinile. Regele Mihai a primit, în liceu, o educație foarte bună și, prin călătoriile din țară, pe care le-am făcut împreună, a ajuns să cunoască România mai bine decât oricine. Dacă îl cunoști, cu bunele și relele lui, constați cum calitățile sale sunt mult mai numeroase decât defectele. Noblesse oblige!” – Lascăr Zamfirescu, fost elev în Clasa Palatină

„Majestatea Sa Regele Mihai ne poate servi oricând drept model de bună-creştere, de eleganţă şi de înţelepciune, de tărie în credinţă şi de loialitate faţă de cei pe care s-a născut să-I conducă şi să-i slujească. Regele nostru este şi rezultatul unei formule originale de educaţie, a cărei poveste o veţi citi în continuare. Toţi Regii şi toate Reginele României au avut parte de o educaţie aleasă, dar în cazul Regelui Mihai metoda s-a aflat la intersecţia educaţiei primate în particular cu aceea oferită de şcolile publice. Principele Moştenitor Mihai a avut, astfel, posibilitatea de a primi o educaţie de o calitate specială, dar şi de a intra în contact cu ţara şi cu oamenii ei.” – Filip-Lucian Iorga

TUDOR VIŞAN-MIU (n. 1995) este, în prezent, student al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi absolvent al Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti. Pasionat de istoria monarhiei din România şi de istoriile familiale, în timpul liceului a realizat biografiile colegilor de Clasă Palatină ai Regelui Mihai, Radion Chiaburu şi Lascăr Zamfirescu. A publicat un eseu intitulat „Dimitrie Cantemir, eruditul, moralistul, educatorul” în volumul bilingv Dimitrie Cantemir – Educator al Românilor. Concurs naţional de eseuri (Editura Pro Universitaria, 2014) şi două eseuri despre Regina Elisabeta şi Principesa Ileana în volumul Anul Regal (Editura Adenium, Iaşi, 2016, coeditori Daniel Şandru şi Alexandru Muraru). Din 2013 este membru asociat al Institutului Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta” din Iaşi.

Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.

www.facebook.com/events/1796420313934189/

Lansare: „Domeniul lui Ion Ghica de la Ghergani”, de Ruxandra Beldiman

Ion Ghica 200 de ani - lansare de carte vineri la Cărturești VeronaCu prilejul împlinirii a 200 de ani de la nașterea lui Ion Ghica, vineri, 28 octombrie, de la ora 19:00, la librăria Cărturești Verona va avea loc lansarea monografiei „Domeniul lui Ion Ghica de la Ghergani” de Ruxanda Beldiman, apărută la Editura Istoria Artei.

La eveniment vor lua cuvântul: doamna Carina Ghica – Ogrezeanu, stră-strănepoata lui Ion Ghica, domnul Mihai Dimitrie Sturdza, genealog, doamna Ruxanda Beldiman, istoric de artă. În calitate de moderator, doamna Oana Marinache, editorul cărții. Volumul a apărut cu sprijinul Asociației Domeniul Ghica Ghergani.

„Toată lumea dorește să vadă Gherganii. Doi sau trei vizitatori care au venit să ne vadă au povestit minunății și minunății, iar lumea vorbește în oraș despre bunul-gust, simplitatea și frumusețea micii noastre așezări de la țară.” Ion Ghica către soșia sa, Alexandrina, într-o scrisoare de la 1867.

Unele legende vorbesc despre faptul că la Ghergani a fost plănuită Unirea Principatelor Române. În timp ce altele menționează apariția haiducilor Iancu Jianu și Ioniță Tunsul la Ghergani, în primii ani ai secolului al XIX-lea. Domeniul de la Ghergani se află la o distanță de 40 de kilometri de București, în centrul orașului Răcari, pe drumul spre Târgoviște, având un potențial turistic deosebit în apropierea Bucureștiului.

„Au venit la Ghergani pentru a-i întâlni pe Ghica și pe soția acestuia, Alexandrina, distinsă pianistă, boierime erudită, scriitori și artiști, personaje de frunte ale lumii politice românești și europene. Au trecut pe aici Vasile Alecsandri, Costache Negri, Alexandru Odobescu, Nicolae Grigorescu, George Enescu, D.A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Sir John Laurence, om de stat britanic, vicerege al Indiei ș.a.

Conacul de la Ghergani, reconstruit în două etape între 1869-1888, după schițele și viziunea lui Ion Ghica de arhitecții Dimitrie Berindey (1831-1884) și apoi de George Mandrea (1855-1916), se înscria ca și alte reședințe boierești din epocă, în categoria maisons de plaisance. Avea însă nota lui particulară, conferită de profilul intelectual și artistic al cuplului Alexandrina și Ion Ghica.” Ruxanda Beldiman

Cutremurul din noiembrie 1940 a afectat puternic clădirea prin prăbușirea etajului ce nu a mai fost reconstruit. În perioada comunistă în fostul conac a funcționat un spital, fără ca valoarea memorialistică și istorică a edificiului și a locului să fi preocupat forurile decizionale, în ciuda clasării ansamblului ca monument memorial în anul 1955.

Vechea curte boierească de la Ghergani trecută prin vicisitudinile istoriei recente se află actualmente într-o avansată stare de degradare. Refuncționalizarea culturală și memorialistică a ansamblului – conac, capelă, parc – dorită de urmașii lui Ion Ghica, actualii proprietari, se sprijină pe proiectul de restaurare și reabilitate conceput de arhitectul Șerban Sturdza împreună cu biroul de arhitectură Prodid, în respectul monumentului istoric și al spiritului locului.

Mai multe amănunte, pe site-ul www.domeniul-ghica.ro.

Prinț, inginer, diplomat, prim-ministru

Ion Ghica, personalitate marcantă a secolului al XIX-lea, a fost unul dintre cei mai activi susținători ai genezei României Moderne. A pledat pentru cauza Unirii Principatelor Române în toată Europa, de la Constantinopol la Londra, urmând să-și trăiască împlinirea acestui vis în a doua parte a vieții când a fost Prim-ministru de patru ori, atât în vremea lui Cuza cât și în timpul domniei lui Carol I.

Ion Ghica este considerat unul dintre marii fondatori ai economiei române moderne, prin reformele curajoase pe care le-a inițiat. A devenit primul președinte al Academiei Române și a rămas cel mai longeviv președinte al acestei instituții până în prezent. A fost Director al Teatrului Național și al teatrelor, pe când Caragiale avea premierele pieselor sale, a fost ambasador al României la Curtea Reginei Victoria.

Prin Scrisorile către Vasile Alecsandri, a creat una dintre cele mai valoroase opere memorialistice ale literaturii române, evocând evenimentele istorice la care a luat parte în Valahia, Moldova, Paris, Londra, Constantinopol sau Insula Samos din Grecia – unde a fost în exil când Revoluția de la 1848 a fost înfrântă. În Insula Samos a fost numit guvernator, un rol pe care puțini români l-au putut avea la acea epocă, unde a primit misiunea dificilă de a lupta împotriva piraților din Marea Egee, reușind să elibereze rutele maritime între Europa Occidentală și Orient. Doi ani de la venirea pe insulă, este numit Principe de Samos, grație succesului cu care a reușit să guverneze insula. Scrisorile sale sunt poate cel mai complet tablou al societății românești în secolul XIX, atât pe plan social, cât și pe plan politic, Ion Ghica dovedindu-se un memorialist de excepție, redând cu inteligența inginerului umeroase amănunte ale vieții de zi cu zi, atât în mediile aristocratice, cât și în mahalalele bucureștene.

Ion Ghica s-a născut la 12 august 1816 la București, descendent al marii familii de domnitori. Vremurile în continuă schimbare l-au făcut încă de timpuriu să nu urmeze cursul firesc al unui destin de „prinț”, ci l-au determinat să își asume propriul destin. Astfel că, spre deosebire de colegii săi din generația pașoptistă, este singurul care se specializează în studii exacte, obținând diploma de inginer la Paris, la prestigioasa Ècole Royale des Mines. O perioadă, înainte de Revoluție, a fost profesor de geometrie la Iași, dobândind calități pedagogice care l-au ajutat mai târziu să publice numeroase articole de popularizare pe teme de economie.

Prin viziunea sa economică și socială a luptat împotriva robiei și privilegiilor de orice fel, încurajând dezvoltarea pieței libere și extinderea liniilor de cale ferată. La venirea sa în calitate de șef al Guvernului, pe piață circulau numeroase monede străine și nu exista o unitate monetară a Leului, acesta fiind doar o noțiune de calcul teoretică. Ion Ghica a rămas în istorie drept unul dintre primii economiști ai României, sprijinind formarea unui sistem bancar modern.

La data de 7 mai 1897, se stinge din viață și este înmormântat la Domeniul de la Ghergani, în Capela familiei proiectată după planurile sale.

Evenimente omagiale în anul 2016

La inițiativa stră-strănepoatei sale, Irina Bossy Ghica, Domeniul de la Ghergani a fost redobândit în urmă cu 8 ani și în prezent se află într-un amplu șantier de restaurare și consolidare. Domeniul cuprinde parcul Ion Ghica, conacul – aflat într-o stare avansată de degradare – și capela familiei. „Şantierul la Capelă s-a terminat, cu excepţia restaurării picturii interioare, care va lua foarte mult timp. A fost un proces de durată, însă acum ne bucurăm foarte mult că putem reda circuitului public o parte din frumusețea acestei istorii”, a declarat Irina Bossy – Ghica.

La data de 12 septembrie 2016, Ion Ghica a fost omagiat la Domeniul de la Ghergani, la primul eveniment organizat de Familia Ghica după perioada interbelică. Cu acest prilej a fost prezentată monografia semnată de istoricul de artă Ruxanda Beldiman. La eveniment au luat parte descendenți ai familiei Ghica și numeroși membrii ai famililiilor istorice românești, precum și personalități ale vieții publice. Programul evenimentului a cuprins turul ghidat organizat de doamna Ruxanda Beldiman, urmat de o sesiune solemnă în cadrul căreia au vorbit doamna Irina Bossy – Ghica, doamna Myriam Ghica (Elveția), strănepoata lui Ion Ghica – genealog, doamna Georgeta Filitti – istoric, domnul Silviu Miloiu – istoric, domnul Matei Cazacu – istoric și genealog (Franța).

La data de 22 septembrie 2016, la Academia Română a avut loc sesiunea dedicată Bicentenarului Ion Ghica, în cadrul căreia au luat cuvântul: Acad. Dan Berindei, Acad. Eugen Simion, Prof. Victor Axinciuc, Prof. Nicolae Mecu, Prof. Paul Cernat. Discursurile au susținut ideea recuperării culturale a personalității lui Ion Ghica, prea puțin cunoscut în zilele noastre pentru contribuțiile însemnate aduse literaturii române și economiei. Cu acest prilej a fost anunțat proiectul de reeditare a ediției de Opere complete Ion Ghica cu texte inedite descoperite recent.

Editura Nemi lanseaza colectia „Basmul din buzunar”

Colectia Basmul din buzunar

foto Editura Nemi

Editura Nemi lansează colecția „Basmul din buzunar” ce va cuprinde adaptări ale unor basme și povești românești și universale care au încântat generații întregi de cititori din întreaga lume.

Formatul cărților a fost gândit pentru generațiile moderne de părinți, mereu în mișcare. Sunt povești care pot fi citite oriunde copiilor, în metrou, pe drum spre casă, în parc, în sala de așteptare la doctor. Noi credem că poveștile trebuie să facă parte din viața cotidiană a copiilor și a părinților și de aici am pornit în construirea unei colecții cu un format comod și un preț accesibil.

Colecția se lansează cu cinci basme populare și culte, atât din folclorul internațional:  Muzicanții din Bremen, de Frații Grimm (Ilustrații de Adriana Oprița-Gheorghe), Aladin și lampa fermecată, din O mie și una de nopți (Ilustrații Marina Plantus), cât și din folclorul românesc: Sarea în bucate, de Petre Ispirescu (Ilustrații de Alexia Udriște), Ursul păcălit de vulpe, de Ion Creangă (Ilustrații Alexandru Ciubotariu), Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, de Petre Ispirescu (Ilustrații Bianca Spătariu).

Textele basmelor au fost adaptate de scriitoarea și traducătoarea Veronica D. Niculescu, iar  ilustrațiile au fost făcute de tineri ilustratori români talentați. Fiecare carte a fost realizată într-un stil diferit, de la culori, la detalii, până la tehnica de ilustrație, pentru a surprinde, astfel, frumusețea unică a fiecărei povești.

 

Laura Câlțea, redactor-șef Nemi: „Am lucrat luni de zile la aceste basme, cu drag și cu migală, până am fost convinși că am reușit să realizăm ceva cu adevărat special: o colecție pe care copiii s-o îndrăgească, care să le mobileze frumos imaginarul în formare și la care să se întoarcă întotdeauna cu drag de fiecare dată când își vor aminti de basmele din copilărie. Ne dorim să facem din Basmul de buzunar o colecție esențială de cărți pentru copii și ni s-a părut important să facem asta lucrând cu autori și ilustratori români consacrați sau aflați la început de drum.

Există o comoară de cunoaștere ascunsă în fiecare basm, oricât de mic, o comoară pe care trebuie s-o păstrăm și s-o îngrijim pentru generațiile care vor veni. O parte fundamentală a esenței noastre umane se află depozitată în tezaurul basmelor populare și culte care, de mii de ani, adună pilde și cunoștințe fundamentale pentru dezvoltarea armonioasă a fiecărui om.

A fost odată ca niciodată… este un început, o călătorie și o fereastră către copilăria lumii și a fiecărui om. Vă invităm să (re)începeți alături de noi această călătorie și să ducem mai departe comorile ascunse în poveștile lumii.”

 

Alte cinci titluri sunt în pregătire și sunt programate să apară la începutul anului viitor: Motanul încălțat, de Charles Perrault, Scufița Roșie, de Charles Perrault, Rumpelstilzchen, de Frații Grimm, Fetița cu chibrituri, de Hans Christian Andersen, Soldățelul de plumb, de Hans Christian Andersen. Colecția va fi permanent îmbogățită cu noi titluri românești și străine.

Save

„Cap, castig eu, pajura, pierzi tu (Ia-ti un lag)”, de Gheorghe Piperea

Cap, castig eu, pajura, pierzi tu de Gheorghe Piperea

foto Editura C.H. Beck

Cuvintele autorului despre lucrarea „Cap, castig eu, pajura, pierzi tu (Ia-ti un lag)”

Dorinţa de a avea, de a poseda, cauzează predare, impune supunere, iar supunerea generează putere. E ca în jocurile de noroc unde ţi se lasă impresia că ai şanse să câştigi. Dar dealer-ul câştigă întotdeauna. Cap, câştig eu, pajură, pierzi tu. Asta e regula jocului.

A gândi înseamnă să alegi conştient şi să fii responsabil. Înseamnă să vezi pădurea înainte de a tăia copacul. Înseamnă să testezi înainte de a experimenta sau a acţiona, să ai o variantă de ieşire. Încă mai avem posibilitatea de a vedea pădurea fără a fi obsedaţi de copaci. De aceea e bine să ştim cum putem fi manipulaţi, care sunt armele persuasiunii, cum putem contra-ataca, ce metode sunt pentru a supravieţui modelor societăţii de consum.

Ce înseamnă „ia-ţi un lag”?

Termenul desemnează un fenomen tipic jocurilor pe calculator, dar poate fi perceput şi în cazul transmisiei tv prin cablu sau prin satelit. (…) Îmi imaginez că, mai ales atunci când jocul este în sistem competiţional (nu joci de unul singur, ci cu adversari, eventual în echipe, conectate la internet), lag-ul este foarte, foarte enervant. Cu semnalul tv se pot întâmpla cam aceleaşi lucruri, mai ales când îl primeşti prin cablu digital şi conexiunea la internet e proastă. Într-adevăr, un meci de fotbal sau un spectacol live care se blochează sau care încetineşte din cauza lag-ului te poate scoate din ritm şi, în mod evident, lag-ul devine iritant.
Dar lag-ul este, uneori, necesar şi util.
Hai să vedem de ce.

Despre Gheorghe Piperea

Doctor în drept, avocat în cadrul Baroului București, cu o bogată experiență în practică, autor al mai multor cărți de specialitate în domeniul dreptului, Gheorghe Piperea este și un constant publicist, comentator critic și creator de main-stream și de modele de practică legală și jurisprudențială, inovațiile și soluțiile gândite și aplicate împreună cu echipa sa fiind un motor al dezvoltării dreptului afacerilor în România ultimilor 10 ani.

Editura:
C.H. Beck

Autor:
Gheorghe Piperea

ISBN: 978-606-18-0614-0
Data aparitiei: 14 Oct 2016
Nr pagini : 228

Cartea poate fi cumparata online de aici

​”Spioana”, de Paulo Coelho

Spioana, Paulo Coelho

foto Editura Humanitas

„Spioana”, un nou bestseller semnat de Paulo Coelho, apare in toamna lui 2016 aproape simultan in peste 35 de limbi, printre care: engleza, portugheza, franceza, germana, italiana, ebraica, polona, spaniola, suedeza, araba, turca, norvegiana etc. Editia in limba romana, publicata de Editura Humanitas Fiction, va fi disponibila in librarii incepand cu 10 octombrie 2016.

Mata Hari. Singura ei vina: a fost o femeie libera.
O dansatoare care a socat si a fermecat publicul.
O curtezana care a sfidat rigorile vremii.
O spioana – poate cea mai faimoasa – care i-a subjugat pe puternicii zilei.
Inalta societate a adulat-o si a detestat-o, ziarele au elogiat-o si au condamnat-o.
Sub numele de Mata Hari a devenit un mit, iar arma ei a fost seductia.

La aproape un secol de la moartea ei, Paulo Coelho recompune, pornind de la documente de arhiva nepublicate, portretul captivant al uneia dintre cele mai enigmatice, curajoase si independente femei din istorie. De la copilaria intr-un orasel olandez, la viata traumatizanta alaturi de un ofiter alcoolic in Java si pana la anii de glorie in capitala Frantei, Spioana e un puzzle fascinant si o lectie admirabila despre echilibrul fragil dintre nonconformism si luciditate.

Sunt o femeie care s-a nascut in epoca nepotrivita, si nimic nu mai poate schimba lucrurile. Nu stiu daca lumea isi va aminti de mine, dar daca asa va fi, mi-as dori sa ma tina minte nu ca pe o victima, ci ca pe o persoana care a luat hotarari curajoase si a platit fara teama pretul ce trebuia platit. – Paulo Coelho, Spioana

  • Titlu: Spioana
  • An aparitie: 2016
  • Ediție: I
  • Pagini: 200
  • Format: 13×20 cm
  • ISBN: 978-606-779-094-8

Cartea poate fi achizitionata de aici

„Ingeniosul hidalg Don Quijote de la Mancha”, de Miguel de Cervantes

Ingeniosul hidalg Don Quijote de la Mancha

Foto Editura humanitas

Editura Humanitas prezinta „Ingeniosul hidalg Don Quijote de la Mancha”, nouă ediţie a Academiei Regale Spaniole adaptată de Arturo Pérez-Reverte.

Don Quijote de la Mancha este un adevărat labirint de oglinzi în care totul, personajele, forma artistică, anecdota, stilurile se desfăşoară şi se multiplică în imagini ce exprimă, în infinita ei subtilitate şi diversitate, viaţa omenească. Chiar fără să ştie, romancierii contemporani care se joacă cu formele, distorsionează timpul, amestecă şi combină punctele de vedere şi fac experimente lingvistice îi sunt cu toţii îndatoraţi lui Cervantes.“ (Mario Vargas LLOSA)

„Don Quijote este mai mare astăzi decât a fost în concepţia lui Cervantes. A rătăcit timp de trei sute cincizeci de ani prin junglele şi tundrele spiritului omenesc, devenind astfel mai viu şi mai impunător. Astăzi nu mai râdem de el. Blazonul lui este mărinimia, crezul lui, frumuseţea. Întruchipează tot ce e bun, stingher, pur, lipsit de egoism şi galant. Parodia s-a transformat în exemplu.“ (Vladimir NABOKOV)

„La o mai dreaptă privire, fantasmagoriile lui Don Quijote nu sunt în esenţă rodul «nebuniei» lui, ci mai curând «nebunia» lui este o formă de luptă, un set de arme cavalereşti în încercarea lui de dezvrăjire a lumii, de acţiune solitară împotriva falsificării marilor valori metefizice în mediul terestru, flagel care a făcut, face şi va face ravagii în toate timpurile şi în toate locurile. L-am tradus pe Don Quijote încercând să-l păstrez, măcar virtual şi aluziv, în contextul din care am fost nevoit totuşi să-l smulg, şi să-l propun cititorilor români ca pe unul din polii literaturii spaniole din Secolul de Aur.“ (Sorin MĂRCULESCU)

Ilustraţia copertei: Don Quijote luptându-se cu morile de vânt,tapiserie de sec. XVII (detaliu), lucrată în atelierul lui Francis Poyntz.

  • Titlu: Ingeniosul hidalg Don Quijote de la Mancha
  • Subtitlu: Nouă ediţie a Academiei Regale Spaniole adaptată de Arturo Pérez-Reverte
  • An aparitie: 2016
  • Ediție: I
  • Pagini: 616
  • Format: 14,5×20,5 cm
  • ISBN: 978-973-50-5350-5

Poti comanda cartea online de aici

Targ de carte Gaudeamus
Prezentarea generală a Politicii de Cookies

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.

Puteți ajusta toate setările cookie-urilor navigând în filele din stânga.

Mai multe informații despre politica noastră privind cookie-urile.