CĂCÁRE s. v. |defecare|defecare|, |defecaţie|defecaţie|, |ieşire|ieşire|, |purgaţie|purgaţie|. Sursa: Dicţionar de sinonime

CACCIA CÁCIA/ s. f. piesă polifonică vocală din sec. XIV-XVI, sub formă de canon, cu subiect de vânătoare. (< it. caccio) Sursa: Marele dicţionar de neologisme

CACAOTIÉR, cacaotieri, s.m. Arbore de |cacao|cacao|. [Pr.: -ca-o-ti-er] – Din fr. cacaotier. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

cacauă (= cacao) s. f. Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine

CACÁO s.f. Sămânţa arborelui de cacao, folosită (sub formă de produs pulverulent) în alimentaţie, mai ales la fabricarea ciocolatei şi a unor băuturi hrănitoare. * Unt (sau ulei) de cacao = substanţă grasă, de culoare albă-gălbuie, extrasă din pulberea de cacao şi folosită la fabricarea ciocolatei, în industria farmaceutică, în cosmetică etc. ** Băutură preparată cu pulbere de cacao. [Pr.: -ca-o] – Din fr. cacao. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

CĂCĂU s. v. |dumbrăveancă|dumbrăveancă|. Sursa: Dicţionar de sinonime

CĂCĂNÍU adj., s. v. |cafeniu|cafeniu|, |castaniu|castaniu|, |maro|maro|. Sursa: Dicţionar de sinonime

CĂCĂTÚRĂ, căcătúri, s.f. Scaun (III), rezultatul defecării. (din căca) Sursa: Dicţionarul etimologic român

CĂCĂNĂRÍE s.f. Ocupaţia |vidanjorului|vidanjor|. (din căca) Sursa: Dicţionarul etimologic român

CĂCĂTRÍCĂ s.m. 1. Persoană fricoasă, laşă. 2. Persoană leneşă. (din căca) Sursa: Dicţionarul etimologic român