CĂCĂSTOÁRE, căcăstóri, s.f. Closet, toaletă. (din căca) Sursa: Dicţionarul etimologic român

Cuvântul „cacăstoare” este unul rar folosit în limba română, având sensul de „loc unde se fac nevoile fiziologice, toaletă improvizată, latrină”. Contextul utilizării poate varia, dar este adesea folosit în limbaj colocvial sau arhaic.

Exemple de utilizare:

1. „În satul bunicilor, toți mergeau la căcăstoare, o construcție mică, din lemn, amplasată la marginea grădinii.”
2. „Când am mers în drumeție, am fost nevoiți să improvizăm o căcăstoare în pădure.”
3. „Expresia glumeață a bunicului despre ‘căcăstoare’ mereu stârnea râsul copiilor din familie.”

Observație:

Acest cuvânt poate avea un ton colocvial, vulgar sau peiorativ, în funcție de context, și este de obicei evitat în limbajul formal.

CĂCĂDÉR, căcădéri, s.m. (Var.) |Cacadâr|cacadar|. (cf. cacadâr) Sursa: Dicţionarul etimologic român

căcăsdér, căcăsdéri, s.m. (reg.) măceş, răsură, trandafir sălbatic. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

CĂCĂDÁRĂ s. v. |păducel|păducel|. Sursa: Dicţionar de sinonime

CĂCĂRÍE s.f. Fandoseli, fasoane. (din căcări (2)) Sursa: Dicţionarul etimologic român

CACADẤR, cacadâri, s.m. (Bot.; reg.) |Măceş|Măceş|. – Et. nec. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

CĂCĂRÍ, căcărésc, vb. IV. 1. Intranz. A avea diaree. 2. Tranz. A răsfăţa. (din căca) Sursa: Dicţionarul etimologic român

cachetéro s. n. [-che- pron, -ce-] Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

CĂCĂREZÁ, căcăréz, vb. I. Tranz. A defeca (în special despre animale). (din căcărează) Sursa: Dicţionarul etimologic român

CACHE-RADIATÓR CAŞ-/ s. n. inv. mobilă tip paravan care maschează radiatorul, într-un apartament. (< fr. cache-radiateur) Sursa: Marele dicţionar de neologisme