căcăsdér, căcăsdéri, s.m. (reg.) măceş, răsură, trandafir sălbatic. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

CĂCĂDÁRĂ s. v. |păducel|păducel|. Sursa: Dicţionar de sinonime

CĂCĂRÍE s.f. Fandoseli, fasoane. (din căcări (2)) Sursa: Dicţionarul etimologic român

CACADẤR, cacadâri, s.m. (Bot.; reg.) |Măceş|Măceş|. – Et. nec. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

CĂCĂRÍ, căcărésc, vb. IV. 1. Intranz. A avea diaree. 2. Tranz. A răsfăţa. (din căca) Sursa: Dicţionarul etimologic român

cachetéro s. n. [-che- pron, -ce-] Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

CĂCĂREZÁ, căcăréz, vb. I. Tranz. A defeca (în special despre animale). (din căcărează) Sursa: Dicţionarul etimologic român

CACHE-RADIATÓR CAŞ-/ s. n. inv. mobilă tip paravan care maschează radiatorul, într-un apartament. (< fr. cache-radiateur) Sursa: Marele dicţionar de neologisme

CĂCĂREÁZĂ, căcăréze, s.f. Excrement animal, în special cel în formă de bobiţe, defecat de capre, oi şi iepuri. (din *căcărea (< căca; cf. it. cacherello) + suf. -ză) Sursa: Dicţionarul etimologic român

CACEALMÁ, cacealmale, s.f. (La jocul de cărţi) Inducere în eroare a adversarului, căruia îi laşi impresia că ai cărţi mai bune decât ale lui. ** P. gener. Păcăleală, înşelăciune. – Din tc. kaçirma Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române