cabotínă s. f., g.-d. art. cabotínei; pl. cabotíne Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

CABLÁJ s.n. 1. Mod de răsucire sau de împletire a firelor pentru a forma un cablu. 2. Totalitatea cablurilor şi a firelor izolate care constituie conexiunile unei instalaţii sau ale unui aparat de telecomunicaţii. * (Electron.) Cablaj imprimat = cablaj prefabricat în care conexiunile dintre piesele componente ale unui aparat electronic sunt realizate sub formă de benzi conductoare înguste, pe un suport izolant; circuit imprimat. – Din fr. cablage. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

CÁBULĂ, cabule, s.f. (Rar) Superstiţie de jucător (de cărţi). – Din tc. kabul. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

CABOTÍN, -Ă, cabotini, -e, s.m. şi f. 1. (în trecut, în Franţa) Actor (sau actriţă) ambulant(ă). 2. Actor (sau actriţă) mediocru(ă) care urmăreşte obţinerea de efecte teatrale cu mijloace facile, de prost gust; p. ext. persoană care urmăreşte să obţină succese uşoare prin mijloace ieftine. – Din fr. cabotin. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

CABLÁ, cablez. vb. I. Tranz. 1. A confecţiona un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri şi unirea mănunchiurilor între ele. 2. A aşeza, a instala cabluri de telecomunicaţii. ** A face legătura (unui bloc, unei case etc.) cu un cablu de telecomunicaţii. – Din fr. câbler. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

cabúl s.m. – Acord, consimţămînt (numai în expresia a face cabul). – Mr. căbulă „acord”, cabul „iertat”. Tc. kabul (Roesler 593; Şeineanu, II, 69; Lokotsch 982; Gáldi 157), cf. ngr. ϰαμποῦλι, alb. kabul. – Der. cabulă, s.f. (superstiţie a jucătorilor, care consideră că anumite mişcări sau împrejurări îi fac să cîştige şi să piardă); cabulipsi, vb. (a consimţi). Sursa: Dicţionarul etimologic român

CABOTIÉR, cabotiere, s.n. Navă de tonaj mic sau mijlociu, care navighează între porturile de pe coastă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. cabotier. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

CABINIÉR, -Ă, cabinieri, -e, s.m. şi f. Persoană care are în grijă o cabină la teatru, la operă etc. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cabinier. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

CABRIOLÉTĂ, cabriolete, s.f. |Trăsurică|Trăsurică| uşoară, cu două roţi, trasă de obicei de un singur cal; |brişcă^2|brişcă|, |şaretă|şaretă|. [Pr.: -bri-o-. – Var.: gabriolétă s.f.] – Din fr. cabriolet. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

CABOTÁJ, cabotaje, s.n. Navigaţie comercială de-a lungul coastei; transport naval de mărfuri între porturi apropiate. – Din fr. cabotage. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române