CABINIÉR, -Ă, cabinieri, -e, s.m. şi f. Persoană care are în grijă o cabină la teatru, la operă etc. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cabinier. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

CABRIOLÉTĂ, cabriolete, s.f. |Trăsurică|Trăsurică| uşoară, cu două roţi, trasă de obicei de un singur cal; |brişcă^2|brişcă|, |şaretă|şaretă|. [Pr.: -bri-o-. – Var.: gabriolétă s.f.] – Din fr. cabriolet. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

CABOTÁJ, cabotaje, s.n. Navigaţie comercială de-a lungul coastei; transport naval de mărfuri între porturi apropiate. – Din fr. cabotage. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

cabriolét s. n., pl. cabrioléte Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

cabotá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. caboteáză Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

CABRIÓLĂ, cabriole, s.f. Salt al calului prin care acesta se întoarce în loc. [Pr.: -bri-o-] – Din fr. cabriole. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

CABOŞÓN, caboşoane, s.n. 1. Piatră preţioasă sau semipreţioasă fără faţete, fixată într-o montură de metal. 2. (Arhit.) Ornament mic de piatră încrustat într-o faţadă. – Din fr. cabochon. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

cabriól s. n. (sil. -bri-ol) Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

cabónc, cabóncuri, s.n. (reg.) papuc vechi şi rupt. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

cabráş, -ă, cabráşi, -e, (reg., despre cai) însemnat, dungat. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme