ECHILIBRÁT, -Ă, echilibraţi, -te, adj. 1. Care se află în stare de echilibru. ** (Despre două valori, preţuri, bugete) just proporţionat unul faţă de altul. 2. Fig. (Despre oameni) Cumpănit, ponderat, chibzuit. – V. |echilibra|echilibra|. Cf. fr. %équilibré%. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ECHI- Element de compunere însemnând „egal”, cu ajutorul căruia se formează substantive sau adjective. – Din fr. équi-, lat. aequi-. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ECHINĂ, echine, s.f. 1. Urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele. 2. |Mulură|mulura| |convexă|convex|, specifică ordinului |doric|doric|, situată imediat sub |abacă|abacă|. – Din fr. échine, it. echino. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ECHILIBRÁRE, echilibrări, s.f. 1. Acţiunea de a (se) echilibra şi rezultatul ei; cumpănire. 2. (Tehn.) Anulare a forţelor dinamice |asimetrice|asimetric| care se exercită asupra pieselor unui sistem tehnic, din cauza mişcării accelerate a acestora; contrabalansare. 3. |Atenuare|atenua| a |cuplajelor|cuplaj| nedorite dintre circuitele unei linii de telecomunicaţii. – V. |echilibra|echilibra|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române