ECHIMOLECULARITÁTE s.f. Stare a unei soluţii echimoleculare. [Cf. fr. équimolécularité]. Sursa: Dicţionar de neologisme

ECHILATERÁL, -Ă, echilaterali, -e, adj. (Despre unele figuri geometrice) care are toate laturile egale. – Din fr. équilatéral, lat. aequilateralis. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

echimoleculár adj. m., pl. echimoleculári; f. sg. echimoleculáră, pl. echimoleculáre Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

echilatér adj. m., pl. echilatéri; f. sg. echilatéră, pl. echilatére Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

ECHILÍBRU, echilibre, s.n. 1. Situaţie a unui corp asupra căruia se exercită forţe care nu-i schimbă starea de mişcare sau de repaus; stare staţionară a unui fenomen. * Echilibru dinamic = echilibru determinat de două procese opuse care se desfăşoară cu aceeaşi intensitate. * Expr. A-şi pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuşi. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forţe de a nu schimba starea de mişcare sau de repaus a unui corp rigid asupra căruia se exercită. ** Fig. Stare de linişte, armonie, de stabilitate lăuntică. 3. Stare a unei balanţe economice în care părţile comparate sau raportate sunt egale. * Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile acoperă cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanţă între elementele interdependente şi toate variabilele activităţii economice şi sociale. 4. Fig. Proporţie justă, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie care rezultă din aceasta. – Din fr. équilibre, lat aequilibrium. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

echigravitáţie s. f. (sil. -gra-) → |gravitaţie|gravitaţie| Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

ECHILIBRÓR, echilibroare, s.n. Dispozitiv cu ajutorul căruia se echilibrează ţevile tunurilor. – Din fr. équilibreur. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ECHIGRANULÁR, -Ă echigranulari, -e, adj. (Despre roci, materiale etc.) Ale cărui cristale, |granule|granula| au dimensiuni aproape egale. – Echi- + granular. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

echilibrométru s. n., pl. echilibrométre Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

echién adj. m. (sil. -chi-en), pl. echiéni; f. sg. echiénă, pl. echiéne Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române